Stire

Aproape 100 de copii au fost atraşi de Cupa Coandi la şah

18.03.2009 ⋅ 0 comentarii

Turneul de şah pentru copii „Cupa Coandi”, competiţie care a avut loc recent la Hotel Coandi a adunat la start 82 de copii de clasele I-IV, un adevărat record de participare pentru competiţiile juvenile din Arad, semn că proiectele de sprijinire şi promovare a şahului în rândul copiilor iniţiate de Şah Club Vados Arad în ultimul an s-au dovedit un succes.

Au răspuns invitaţiei organizatorilor - Şah Club Vados, Hotel Coandi şi Inspectoratul Şcolar judeţean Arad - copii din Arad, Nădlac, Felnac, Curtici, Frumuşeni, Măderat şi Sântana. Au avut loc patru concursuri separate, câte unul pentru fiecare clasă de ciclu primar, toţi copiii jucând şapte runde în sistem elveţian. Turneul celor mici, de clasa I, a fost dominat de către Simon Răzvan (Şc. Gen. nr. 6) – şapte puncte, urmat în clasament de David Bogdan (Şc. Gen. Nr. 4) cu şase puncte şi de Toader Marcos (Şc. Gen. Sfânta Ana) cu 4,5 puncte. Ţîna Denis (Şc. Gen. Aron Cotruş) s-a impus în turneul celor de clasa a II-a, cu şapte victorii, urmat de Alexa Paul (Şc. Gen. Nr. 22) şi Atanasiu Eduard (Lic. Elena Ghiba Birta), ambii cu câte 5,5 puncte. La clasa a III-a a câştigat Boată Radu (Şc. Gen. Felnac) cu 6,5 puncte, urmat de Chiţu Cosmin cu 5,5 puncte şi Mladin Paul cu 5 puncte, ambii de la Şc. Gen. Nr. 1 Mihai Eminescu. Concursul celor de clasa a IV-a a fost câştigat de Gândilă Raul din Curtici, cu 6 puncte, fiind urmat în clasament de Hach Bence (Şc. Gen. Aron Cotruş) şi de Crişan Flavius (Gr. Şc. JG Tajovsky Nădlac), ambii cu câte 5,5 puncte. Dacă premianţii au primit cupe şi medalii oferite de Raiffeisen Bank şi cărţi de şah oferite de Librăria Corina, organizatorii nu i-au uitat nici pe ceilalţi participanţi, al căror efort a fost încurajat de către sponsorul Selgros Cash & Carry cu câte o pungă cu dulciuri.

Sursa: Observator.info

Autor: (S.H.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro