Stire

Misiune cr?ncenă pentru Rom?nia, ?n faţa Serbiei

27.03.2009 ⋅ 0 comentarii

România – Serbia, sâmbătă de la ora 20,45, în direct pe Antena 1 - meci contând pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2010

Naţionala de fotbal a României susţine sâmbătă, la Constanţa, un meci foarte important în ecuaţia luptei pentru calificarea la Campionatul Mondial. Cu o situaţie dificilă în grupa a şaptea, în condiţiile în care ocupă doar locul cinci, cu patru puncte acumulate din trei meciuri, „tricolorii” pregătiţi de Victor Piţurcă nu mai au voie să facă paşi greşiţi pe teren propriu, iar confruntarea cu Serbia se anunţă a fi una aproape de totul sau nimic pentru Mutu şi colegii săi. Fără Chivu, accidentat, dar cu Max Nicu, convocat în premieră la prima reprezentativă, România va avea o misiune foarte dificilă împotriva plavilor. „Nu cred că naţionala depinde de forma mea, ci de forma tuturor colegilor. Important este să fructificăm ocaziile avute şi să obţinem victoria, pentru că avem nevoie de ea. Mă bucură această încredere pe care o are lumea în mine, dar nu sunt sigurul jucător al naţionalei. Dacă vom juca aşa cum am făcut-o cu Franţa, Cehia sau Olanda, ne vom impune sigur. Meciul este vital, trebuie să recuperăm punctele pierdute şi dacă pierdem, putem spune adio calificării. Publicul a fost mereu senzaţional la Constanţa şi ne aşteptăm la o susţinere din primul şi până în ultimul minut din partea lor. Vom da totul pentru a obţine victoria”, spune liderul naţionalei, Adrian Mutu. Reprezentativa pregătită de Radomir Antic nu concepe nici ea să piardă acest meci, declaraţia atacantului Zigic fiind grăitoare în acest sens: „Nu mă gândesc la înfrângere şi este important ca mereu să dăm mereu tot ce ştim. Ţelul nostru suprem este să ne calificăm la Campionatul Mondial şi vrem să-l atingem cât mai repede cu putinţă, chiar dacă ştim că la Constanţa va fi greu.” Un egal nu îi scoate total din cărţile calificării pe români, dar în acest caz, meciul de la mijlocul săptămânii viitoare, din Austria, devine capital, în timp ce sârbii au o situaţie ceva mai bună în clasament, ei ocupând primul loc după patru meciuri jucate, cu nouă puncte,  astfel că o înfrângere pe litoral nu ar reprezenta chiar un dezastru.

Sursa: Observator.info

Autor: Sorin Haut ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro