Stire

? Ziua Rromilor? a fost sărbătorită ieri prin poezie, muzică și dansuri tradiţionale specifice etniei

09.04.2009 ⋅ 0 comentarii

Copiii de la Centrul Intercultural „Curcubeul”, din cadrul Direcţiei de Dezvoltare și Asistenţã Comunitarã au sãrbãtorit ieri „Ziua Internaţionalã a Rromilor”. Programul cultural-artistic a fost realizat de copiii de la centru, în parteneriat cu elevii mai multor școli din Arad. Evenimentul s-a desfãșurat la Teatrul de Marionete, unde au fost prezenţi atât pãrinţii, rudele și prietenii micilor artiști, cât și autoritãţile locale.  „Este o sãrbãtoare importantã, iar în ultima perioadã am avut multe proiecte care s-au desfãșurat pentru aceastã comunitate. Întotdeauna este nevoie sã se lucreze cu copiii și cu familiile lor. Pentru acest spectacol am primit sprijinul multor instituţii, în special din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean”, ne-a declarat Etelca Nagy, director DDAC Arad.Programul a început cu intonarea imnului rromilor. Au urmat dansuri tradiţionale specifice rromilor, s-au recitat poezii și s-a cântat, atât în limba rromã, cât și în limba românã. La eveniment au participat și elevi de la școli arãdene, care au prezentat dansuri populare românești.  Rromii prezenţi la acţiune au fost foarte încântaţi de programul desfãșurat și au rãsplãtit efortul copiilor care au evoluat pe scenã cu multe aplauze.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro