Stire

Ineuanii nu au mai pierdut ?n campionat de cinci luni!

10.04.2009 ⋅ 0 comentarii

CS Ineu va încerca astăzi, de la ora 17, să-şi ia revanşa în faţa echipei FC Timişoara II, după umilinţa din tur când a pierdut cu 7-1.
CS Ineu este fără îndoială revelaţia returului seriei a V-a din Liga a III. Trupa ineuană a avut parte în iarnă de o pregătire foarte bună la Moneasa, acolo unde Adrian Abrudean a condus un cantonament excelent. Confruntată şi în prezent cu unele probleme financiare, ştiut fiind faptul că există unele întârzieri la salarii, iar de prime de joc nu se pune problema, fotbaliştii de la CS Ineu s-au mobilizat exemplar în retur şi au izbutit să se apropie ameninţător de liderul la zi, Fortuna Covaci. „Nu avem ca obiectiv promovarea, dar dacă jocul rezultatelor ne va duce în fruntea clasamentului, atunci cu siguranţă nu ne vom da la o parte şi vom face pasul spre eşalonul doi. Deocamdată ne-am propus, la fiecare meci, victoria şi nu vom face o tragedie dacă vom mai pierde puncte”, a declarat Adrian Abrudean, un antrenor care încet dar sigur îşi demonstrează valoarea, mai ales că nu are la dispoziţie tot lotul cu care a lucrat în cantonamentul de iarnă, iar la unele meciuri a avut pe banca de rezerve doar juniori de 16 şi 17 ani. Gruparea ineuană se poate lăuda în prezent cu faptul că nu a cunoscut înfrângerea în retur, ba mai mult nu a pierdut nici măcar un punct. CS Ineu a suferit ultima înfrângere în 28 noiembrie 2008, atunci când a fost învinsă de Calor cu scorul de 2-0. De atunci şi până în prezent, ineuanii au câştigat partidele cu Becicherecu Mic (2-1), Building Vînju Mare (1-0), Marmosim Simeria (1-0) , Dacia Orăştie (3-0) şi Viitorul Sânandrei (2-0). În vederea partidei de astăzi cu FC Timişoara II, Adrian Abrudean va putea conta şi pe Iaroş, Alin Pavel şi Popa, fotbalişti care nu au putut fi folosiţi etapa precedentă de la Sânandrei. Din nefericire, fraţii Lengyel vor trebui să mai aştepte până în runda viitoare, pentru a-şi face debutul oficial la gruparea ineuană. „Vom întâlni o echipă bine organizată din toate punctele de vedere. Ambele echipe sunt de valori apropiate şi de aceea spun că ne aşteaptă un joc greu”, spune Adrian Abrudean. Tehnicianul ineuan nu a uitat faptul că în tur echipa a pierdut cu 7-1 întâlnirea de la Timişoara, iar acum a venit vremea răzbunării. Adrian Abrudean ar putea trimite în teren următoarea formulă de echipă: Irimia - Popa, Aldea, D. Maghici, Hulber - Fl. Gâlcă, Iaroş, Ciubăncan, Cozea - Gherghel, Fl. Pavel. De cealaltă parte, FC Timişoara II nu a mai câştigat un joc din 20 martie, când a învins pe teren propriu pe Dacia Orăştie, cu scorul de 2-1. În etapa precedentă, gruparea violetă a obţinut o remiză, 2-2, acasă cu Minerul Mehedinţi. Altfel, să spunem că la FC Timişoara II evoluează Răzvan Riviş, fost fotbalist la gruparea ineuană.Partida dintre cele două formaţii va fi arbitrată de o brigadă sibiană formată din Clodoaldo Preda, Ioan Ciocănea şi Gabriel Cirlea. Observator din partea Federaţiei Române de Fotbal a fost delegat Gheorghe Croitoru din Turnu Severin.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.B.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro