Stire

Petru Antal a fost ?nvestit oficial ?n funcţie

17.04.2009 ⋅ 0 comentarii

Ieri a fost o zi specială pentru locuitorii oraşului Pecica, deoarece noul lor primar, ales cu aproximativ 65 la sută din voturi, a fost învestit oficial în funcţie, în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local din localitate.

Petru Antal este, astfel, noul primar al Peciăi, mandatul său fiind unul mai scurt ca de obicei, de trei ani, urmând a se încheia în primăvara anului 2012. Tot în cadrul aceleiaşi şedinţe a fost desemnat şi noul viceprimar al oraşului, în persoana consilierului local PDL, Miodrag Stanoiov. La ceremonia de învestire a lui Petru Antal în funcţia de primar al Pecicăi au participat o serie de reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, precum prefectul Călin Bibarţ şi preşedintele Consiliului Judeţean Nicolae Ioţcu, dar şi mai mulţi parlamentari ai PDL, dintre care s-au făcut remarcaţi pecicanii Iustin Cionca şi Constantin Igaş. De asemenea, sala festivă a Şcolii numărul doi din Pecica a mai fost umplută de o mulţime de apropiaţi ai primarului, veniţi să asiste la momentul solemn de învestire în funcţie. Discursul lui Peti Antal a fost unul emoţional, primarul amintindu-şi că şi-a petrecut primii patru ani de şcoală în acea clădire, într-o clasă aflată în vecinătatea sălii festive. Antal a reconoscut că atunci a învăţat să vorbească româneşte, deoarece până la acea vârstă vorbea doar maghiara. În acelaşi timp însă, a fost amintit statutul de model de convieţuire interetnică al Pecicăi, având în vedere că este un oraş al cărui populaţie este predominant de origine română, în timp ce primarul este maghiar ales pe listele unui partid „românesc”, iar viceprimarul este etnic sârb.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro