Maria Beligăr este una dintre cele mai noi membre ale Centrului de Îngrijire pentru vârstnici de pe Calea Bodrogului. Este la centru de doar două săptămâni şi cu greu face faţă situaţiei în care se află.După ce soţul a murit a rămas cu cele trei fiice ale sale într-un apartament primit de la stat, unde plătea chirie. Soarta a fost cruntă şi la scurt timp fata cea mare s-a îmbolnăvit de ciroză şi a murit la vârsta de 42 de ani, lăsând în urmă doi copii, care în prezent se află în grija tatălui. Mai târziu o altă fată a murit şi pentru că nu se mai puteau întreţine, singura copilă rămasă în viaţă dintre cele trei surori a plecat în străinătate pentru a face rost de bani.„Singura mea fată care a mai rămas în viaţă împreună cu nepoţica mea, adică fiica ei, au plecat în Italia pentru a strânge bani şi pentru  a putea cumpăra apartamentul în care stăteam cu chirie. Din nefericire soarta ne-a lovit din nou şi în urmă cu doi ani  nepoţica mea a avut un accident de maşină, în urma căruia a decedat. De necaz, fata mea în vârstă de 52 de ani a făcut comoţie cerebrală, a fost operată la cap, iar acum e paralizată şi se află pe un pat de spital în Italia. Am fost la ea, dar  nu am putut să rămân pentru că nu aveam din ce să ne întreţinem. Aşa am ajuns aici, iar de mai bine de două săptămâni încerc să mă adaptez condiţiilor de la centru, dar mai mult, încerc să mă împac cu gândul că sunt departe de singura mea copilă care mi-a mai rămas. Mă simt neputincioasă şi stau ca pe ace aici. Mă gândesc numai la ea, dacă îi e bine şi dacă are nevoie de ceva, dar nu pot să o ajut”, spune Maria.Femeia trăieşte o adevărată dramă, însă în ciuda greutăţilor prin care a trecut are încă curajul să spere că într-o zi cineva va veni să o ia de la azil şi că totul va fi bine. Când vorbeşte despre familie plânge şi susţine că viaţa nu mai are niciun rost pentru ea. La vârsta de  79 de ani, Maria încă îşi doreşte să mai muncească şi îi este ciudă că maşina de cusut i-a fost luată de o cunoştinţă, căruia i-o împrumutase. Pentru că a fost croitoreasă o viaţă întreagă ar fi vrut să continue să facă acest lucru. „Mă simt încă în putere şi cu siguranţă aş putea face multe lucruri utile, dar degeaba. Aici mă simt captivă, dar nu am altă soluţie”, spune femeia plângând.Cu durere în suflet şi cu dor de singurul copil rămas în viaţă povesteşte despre necazurile prin care a trecut. „Cu pensia pe care o am nu îmi permit să plătesc chirie aşa că am noroc că nu am rămas pe străzi. Ieri am fost la cimitir la mormintele celor dragi, dar mă doare sufletul şi mi-aş dori din suflet să-mi văd măcar nepoţelele. Dar din păcate nu mă lasă tatăl lor să le văd”, spune Maria.Maria speră să îşi poată găsi ceva de lucru şi să se adapteze la Centrul pentru vârstnici.

Sursa: Observator.info