Stire

Camera de Comerţ Arad a fost prezentă la Salonic la o ?nt?lnire internaţională ?n domeniul inovării

29.04.2009 ⋅ 0 comentarii

Centrul de Informare Tehnologică - CIT Expo al Camerei de Comerţ şi Industrie din Arad a participat săptămâna trecută la Salonic, Grecia, la cel mai important eveniment de talie internaţională în domeniul inovării. CITExpo a participat pentru prima dată în calitate de membru al asociaţiei Technology Innovation International. Centrul a fost reprezentat de către Simona Hăprian, directorul CITExpo şi Nicolae Groşan, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie din Arad. „Nu doar România s-a aflat pentru prima dată în calitate de membru, ci şi Coway International TechTrans Co Ltd din China. Alături de România la Salonic au mai participat aproximativ 40 de ţări, iar majoritatea firmelor participante sunt şi membre ale reţelei Enterprise Europe Network. O prezenţă remarcantă la acest eveniment a fost Alaian Liberos, director al Comisiei Europene - Directoratul Enterprise and Industry”, ne spune Nicolae Groşan.Scopul organizării acestei conferinţe a fost realizarea schimbului de informaţii între membrii asociaţiei în vederea soluţionării problemelor şi obţinerii de finanţări în domeniul tehnologiei şi inovaţiei.„Prin dobândirea calităţii de membru, CITExpo are posibilitatea de a accesa programe de finanţare şi de a găsi parteneri de afaceri în cadrul acestor programe. De asemenea, acest statut oferă centrului posibilitatea de a fi informat permanent în legătură cu noutăţile din domeniul inovării şi al transferului tehnologic”, spune Groşan.
Întâlnire de afaceri România - GermaniaCentrul de Informare Tehnologică - CITEXPO va organiza în 7 mai, de la ora 9, întâlnirea de afaceri româno-germană la care vor participa firme din România şi Germania - landul Renania de Nord-Westfalia. Evenimentul va fi susţinut financiar de către Ministerul Economiei şi Tehnologiei al landului Westfalia. Întâlnirea de afaceri constituie un bun prilej de a pune în contact firmele din vestul României cu cele din vestul Germaniei, domeniul principal de activitate al participanţilor fiind protecţia mediului.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro