Stire

Primarul Aradului le propune consilierilor ?ncă un ?mprumut la BERD, pentru 13.000.000 de euro!

29.04.2009 ⋅ 0 comentarii

Primarul vrea să mai contracteze un împrumut de la BERD pentru transportul în comun. Este vorba despre 13.000.000 de euro, „cu o maturitate” de 11 ani, aşa cum se menţionează în proiectul de hotărâre înaintat de către Gheorghe Falcă consilierilor în şedinţa extraordinară convocată mâine, la ora 14. Totodată, „se mandatează primarul municipiului să negocieze şi să semneze Contractul de credit cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi a Acordului de garantare”. Primarul îşi expune motivele acestui demers şi raţiunea în urma căreia a iniţiat un asemenea proiect, pentru realizarea aceluiaşi obiectiv pentru care în 2005, primăria a împrumutat 20.000.000 de euro tot de la BERD: „În urma licitaţiei publice internaţionale, valoarea lucrărilor de execuţie a proiectului a rezultat ca fiind de 39.494.000 de euro (cu TVA)”. (D.M.)

„Deoarece la acel moment (2007), nu aveam asigurată finanţarea pentru întreaga valoare a obiectivului de investiţie, s-a hotărât împărţirea execuţiei proiectului în 2 etape: Etapa I: 30.884.000 de euro şi Etapa II: 8.610.000 de euro. Deoarece în anul 2009 execuţia Etapei I a proiectului (Făt Frumos - Piaţa Arenei) este prevăzută a se finaliza şi fiindcă nu s-au putut aloca din bugetul local sume suficiente, ne-am adresat BERD în vederea acordării unei finanţări de 6,5 milioane de euro pentru Etapa I şi 6,5 milioane de euro pentru Etapa II a proiectului (Piaţa Arenei - Calea Timişorii, până la intersecţia cu strada Ştefan cel Mare). Banca a răspuns favorabil Municipiu-

lui şi a aprobat acordarea unui credit de 13.000.000 de euro”.Rambursarea acestui al doilea credit se va face în perioada 2012-2020 în rate semestriale, iar municipiul va garanta şi de această dată cu veniturile proprii.  Această a doua parte a proiectului a fost legată de faptul că urmează ca şi Podul „Traian” să fie reabilitat, din fonduri europene.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.M.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro