Stire

Primăria nu-şi mai permite ?nt?rzieri la lucrările de la Ştrand

30.04.2009 ⋅ 0 comentarii

Administratorii Ştrandului „Neptun” ne asigură că toate pregătirile vor fi gata la 1 mai, adică până mâine, când publicului i se va permite accesul liber, până la ora 21, după care se va trece la încasarea noilor tarife votate în Consiliul Local Municipal.
Ieri, toate bazinele au fost umplute cu apă, însă pe fund s-au strâns mizerii şi mult nisip. Ioan Ignat, director executiv adjunct în cadrul Primăriei Arad, ne-a asigurat că apa va fi curăţată în totalitate după punerea în funcţiune a filtrelor, inclusiv a celor de nisip. Ca o noutate, anul acesta suntem asiguraţi că apa va fi caldă: 26 de grade în bazinul pentru copii şi 24 de grade în celelalte bazine. Tot ieri erau instalate duşuri pentru copii, în formă de pinguini şi clowni. Lucrările la grupul sanitar din zona bazinelor erau şi ele pe final, Ignat asigurându-ne că vor fi utilizabile la 1 mai, chiar dacă vor mai trebui vopsite în exterior. Lângă bazinul pentru copii va fi amenajată o groapă cu nisip, pentru joacă, iar după solarii va exista un teren de fotbal şi unul de volei, ambele pe nisip. Reprezentantul primăriei ne-a asigurat că dacă va fi nevoie, pe ultima sută de metri se va lucra şi noaptea, numai să fie gata totul la deschidere. De fapt primăria ştie că totul trebuie să fie ireproşabil, pe măsura preţurilor care au fost majorate de 3-5 ori în acest sezon.Ieri, câţiva arădeni se bucurau încă de faptul că nu sunt taxiaţi la intrare, şi făceau plajă, jucau rummy ori îi supravegheau cu interes pe muncitori. Se formase chiar o coadă în faţa clădirii administraţiei, pentru că mai mulţi pensionari vroiau să-şi cumpere deja abonamentele pentru care de data aceasta au trebuit să scoată din buzunar 100 de lei, respectiv 400 de lei, dacă au un venit mai mare de 900 de lei. Gheorghe Falcă ne-a informat că de luni şi până acum, au fost vândute 350 de abonamente, iar majoritatea cumpărătorilor şi-au achiziţionat abonamente la preţ întreg: 400 de lei.Căsuţarii şi agenţii economici vroiau şi ei să-şi plătească „dările”, însă mai au timp până la 15 mai pentru acest lucru. În ceea ce priveşte lucrările la terase... şi acestea se desfăşoară în continuare, însă trebuie încheiate până la 1 mai, altfel firmele riscă să fie amendate.Accesul în bazine va fi permis doar până la ora 21, iar localurile din această zonă, respectiv zona solariilor, vor trebui să se închidă la ora 22, în timp ce vecinii din Zona II vor putea să-şi desfăşoare activitatea până la ora 5 dimineaţa vineri şi sâmbătă, până la ora 2 duminica şi până la ora 1 în timpul săptămânii. Cine vrea să-şi facă abonament pentru zona agenţilor economici, va trebui să scoată din buzunar 130 de lei.Primarul Gheorghe Falcă vorbeşte şi de amenajarea unui teren cu trambuline la Ştrand, unde vor putea veni rollerii şi skaterii.În ceea ce priveşte paza la Ştrand, aceasta va fi asigurată de o patrulă de poliţişti comunitari, dar va fi şi pază permanentă, asigurată tot de Poliţia Comunitară.Sâmbătă, în zona de concerte de la Ştrand se va sărbători Ziua Tineretului prin organizarea unui concert la care vor participa: Pacifica, Smiley şi o formaţie din Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro