Stire

Copiii de la Complexul Intercultural ?Curcubeul? se pregătesc pentru Ziua Europei

09.05.2009 ⋅ 0 comentarii

Ca şi anul trecut, copiii de la Complexul Intercultural „Curcubeul” vor sărbători Ziua Europei. Până în data de 9 mai însă, copiii au început să se pregătească cu un program artistic, dar îşi vor pune la punct şi cultura generală, vizavi de această zi.  Evenimentul se va desfăşura în Parcul Europa şi va cuprinde un program bine organizat şi pus la punct de coordonatoarele Complexului Intercultural „Curcubeul”.
„Având în vedere că Ziua Europei va fi în 9 mai, ne-am gândit să prelungim activităţile pe o pe-
rioadă de o săptămână şi vom începe de azi cu desene pe asfalt cu tema „Europa”. Acest concurs va consta în realizarea câte unui desen cu steagul unei ţări, iar ceilalţi colegi vor trebui să denumească ţara după steag. Acest lucru îl vor face cei mici, iar cei mari, de clasele V-VI şi VII-VIII vor participa, miercuri şi joi, la două concursuri. Este vorba despre „Testul European” şi „Paşaport European”. Elevii au fost informaţi în prealabil cu privire la această temă, iar în cadrul testelor vor trebui să răspundă la un set de 25 întrebări. Noi sperăm că prin bunăvoinţa Primăriei vom reuşi ca acest concurs să fie cu premii, ca şi anul trecut”, susţine Dora Dogaru, psihopedagog Complexul Intercultural „Curcubeul”.
„Copii sunt foarte motivaţi şi tot în acest timp se pregătesc şi pentru maratonul Bekescsaba – Arad - Bekescsaba din 23 mai, unde ne vom prezenta cu dansuri populare româneşti, ţigăneşti şi de societate împreună cu alte şcoli din Arad. Cei din Bekescsaba vor veni alergând, cu bicicletele sau cu rolele până în Arad, iar aici va avea loc un program artistic în faţa Primăriei. Prin intermediul acestor competiţii, copiii noştri au învăţat să socializeze mai bine şi se simte o schimbare în bine”, susţine Dorina Ciorba, referent Complexul Intercultural „Curcubeul”.

Gabriela Novac: „Ne pregătim zilnic. Facem repetiţii de dansuri, cântăm împreună cu corul. Vom avea în programul nostru artistic dansuri ţigăneşti, cha-cha, vals şi tango. Ne străduim foarte mult şi ne petrecem mult timp în sala de repetiţii”.
Alexandra Cadar: „Facem faţă şi la şcoală şi aici, iar doamnele ne ajută să facem lucrul acesta. Nu neglijăm şcoala, ba dimpotrivă lecţiile primează şi apoi repetiţiile. Îmi place ce fac aici şi abia aştept competiţia”.
Andreea Orgoan: „ Eu fac parte din corul centrului şi în prezent ne pregătim cu cântece în limba franceză, germană, dar şi română. Vom avea melodii specifice sărbătorii. Exersăm destul de mult într-o zi, dar pentru că ne place nu ne plictisim şi timpul trece repede”.
Claudia: „Sunt foarte entuziasmată, iar părinţii mei sunt la fel de încântaţi. Vin zilnic la repetiţii şi eu o să cânt. După ce îmi fac temele, exersăm la sala de repetiţii. Am participat şi anul trecut la această sărbătoare şi mi-a plăcut foarte mult”.
Ionică: „Am organizat şi anul trecut un program pentru „Ziua Europei” şi ţin minte că pentru prestaţia noastră am fost răsplătiţi cu nişte paşapoarte europene, cu care am avut acces la diferite jocuri: la maşinuţe, la poliţie. Şi am învăţat că a fi cetăţean european înseamnă să ai şi drepturi, dar şi obligaţii: trebuie să nu furi, să nu faci mizerie pe unde treci, să fii curat. Am învăţat din această experienţă să las curat pe oriunde trec”.
Ilie Rafael Covaci: „ Eu fac parte din echipa de dansuri şi cel mai mult îmi place dansul ţigănesc şi cha-cha. Şi eu am fost anul trecut la concursul organizat de Ziua Europei şi mi-a plăcut mult. Abia aştept să participăm şi anul acesta, dar până atunci ne mai pregătim”.

Sursa: Observator.info

Autor: Nicoleta Boşnigeanu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro