Stire

Marcă ?nregistrată pentru salamul de Nădlac, pita de Pecica, cadarca de Miniş şi ceapa de Vinga!

12.05.2009 ⋅ 0 comentarii

Autorităţile locale vor ca produsele tradiţionale din zona Aradului, ce respectă reţete vechi de zeci de ani,  să fie protejate şi eventual exportate. Pâinea preferată a familiei Ceauşescu era cea adusă din Pecica. De două ori pe săptămână, pâinea făcută pe vatră era dusă la Bucureşti cu un avion special.   19 produse tradiţionale din judeţul Arad  sunt îndreptăţite, potrivit autorităţilor, să primească marcă înregistrată. Toate sunt produse fără conservanţi şi ar face concurenţă serioasă alimentelor pline de aditivi, care umplu rafturile supermarketurilor.Pavel Suhanski, un producător de salam de Nădlac, dezvăluie câteva secrete ale produsului tradiţional: „aici îl ţinem, într-o încăpere cu ziduri din văiugă, groase, care vara apără salamul de căldură, este afumat şi poate rezista şi doi trei ani.”Singurul loc din ţară unde se face acest salam este Nădlacul. Porcii crescuţi în gospodărie sunt hrăniţi cu porumb, crescuţi fără îngrăşăminte, carnea fiind astfel sănătoasă. Pavel Suhanski ar fi încântat ca salamul de Nădlac să fie cunoscut peste tot în lume. „Ar fi bine să fie marcă înregistrată, pentru că trăim într-o zonă de graniţă şi ar fi păcat ca acest produs să apară înregistrat peste graniţă spre exemplu”.Procesul de omologare este unul de durată. Primul pas ar fi ca producătorii să respecte o singură reţetă. Călin Bibarţ, prefectul Aradului, spune că în astfel de cazuri se vor face derogări de la normele sanitare, în sensul că pita de Pecica se face pe vatră deci producătorul nu trebuie să aibă faianţă şi gresie în bucătărie.Până ca produsul să fie atestat de UE, producătorii au de trecut un adevărat  hăţiş legislativ. Mulţi renunţă pe parcurs. Marinela Petrean, de la primăria Pecica, este de părere că ar fi bine ca producătorii tradiţionali să fie ajutaţi, sprijiniţi să meargă la târguri, procesul în sine de obţinere a mărcii înregistrate să nu fie atât de greoi.

Sursa: Observator.info

Autor: (C.P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro