Vârstnicii de la Centrul de Zi din Aradul Nou sunt foarte nemulţumiţi de pensiile pe care le primesc după o viaţă de muncă. Cu pensii mici şi cu datorii mari, unii dintre ei rămân cu bani în buzunar, cât să le ajungă să trăiască după o zi pe alta.Este greu de crezut, dar sunt pensionari cu pensii de 300 de lei, care abia reuşesc să se descurce şi să-şi cumpere medicamentele, fără de care nu pot supravieţui.Vârsta a treia se pare că nu le aduce pensionarilor liniştea de care au nevoie, ci mai degrabă: boală, sărăcie şi indiferenţă din partea autorităţilor, care le neglijează nevoile.Mulţi dintre ei au ajuns la capătul răbdării şi după o viaţă de muncă realizează că nu au ce pune pe masă şi că sunt plini de datorii.Iată câteva impresii despre viaţa pensionarilor, despe grijile, despre nevoile şi despre sărăcia în care îşi duc zilele:Marinel Stoica: “Nu sunt mulţumit deloc de pensia pe care o am, mai ales că o viaţă întreagă am muncit de noapte, iar când mi s-a calculate pensia nu a mai contat acest lucru. Am fost mecanic de locomotivă şi munceam foarte mult în tura de noapte, ca acum după o viaţă de muncă să trebuiască să mă judec cu ei ca să îmi primesc drepturile. Numai la noi se poate întâmpla aşa. Am o pensie de 1090 de lei şi abia fac faţă greutăţilor. Cred că o pensie ar trebui să fie măcar trei sferturi dintr-un salariu, pentru ca un vârstnic să-şi permită să ducă o viaţă decentă: să-şi plătească cheltuielile, să-şi cumpere medicamente şi să mănânce bine. Măcar atât să ne putem permite, după o viaţă de muncă. Nu să trăim după o zi pe alta. Măcar 1500 de lei dacă primeam pensie”. T.M.: „Eu am o pensie de 800 de lei noi, dar nu sunt mulţumit pentru că toate sunt scumpe şi nu prea ne permitem mai nimic. Mai mult de jumătate din pensie dau la curent, gaz şi aşa mai departe. Cred că măcar vreo 1000 sau 1500 de lei ar trebui să primim pensia ca să ne descurcăm cât de cât bine. În rest sunt multe lucruri care ar putea să meargă şi mai bine”.Ioana Popovici: „Ne administrăm cum putem banii pe care îi primim din pensii, pentru că medicamentele sunt foarte scumpe, cheltuielile la fel, mâncare ne trebuie, iar preţurile sunt foarte mari. Suntem foarte necăjiţi, dar le luăm şi noi pe rând. Am o pensie de 640 de lei, după ce am muncit o viaţă în comerţ. Stau şi în chirie, iar greutăţile sunt foarte mari”.

Sursa: Observator.info