Gabriel Viţelar (Sânleani, com. Livada) a trăit una dintre cele mai frumoase, ciudate şi dificile experienţe din viaţa sa, o provocare a vieţii trăită la dimensiuni extreme. Tributar adevărului conform căruia „credinţa fără fapte e moartă” – a răspuns chemării unei organizaţii misionare în scop umanitar din SUA „Glean Ministry” – Cleveland, Ohio - al cărei statut împlineşte pilda biblică din Cartea Ruth: „lasă-mă să culeg şi să adun spice printre snopi de pe urma secerătorilor”. Mai presus de toate, însă, a fost chemarea Celui PreaÎnalt care decide momentul când întreaga credinţă şi existenţă este pusă la încercare – iată, prin ajutorarea unor semeni aflaţi pe coordonate geografice, etnice, sociale, economice, religioase cu totul diferite. Acest imbold special l-a făcut să păşească pe continentul african, având ca prim gând o şedere de maxim două luni. A stat aproape un an şi este pe punctul de a pleca din nou.
 Gabriel alãturi de învãþãceii tribali   Pământul african - o acomodare între rai şi iad
Incitant foarte să discuţi cu un misionar despre experienţa sa din Africa! Gabriel Viţelar este un bărbat tânăr, dinamic, mai mereu zâmbitor, dar sub această aparenţă ascunde un crez puternic, câştigat cu imensă trudă, aşa cum este adevărata credinţă care „ţine” la greu. „Am răspuns invitaţiei grupului misionar american, astfel că în mai 2008 mi-am luat zborul spre Africa de Vest, la Benin.   N-am ştiu nimic despre acel loc şi acei oameni – gândindu-mă doar la munca mea de voluntariat, aceea de a face să funcţioneze  aparaturile medicale şi nu numai, aduse de misionarii americani, meseria mea legându-se de tot ceea ce ţine de partea electrică şi electronică. M-am dus cu avionul din Budapesta la Paris, apoi direct spre Cotonou, oraşul-port al ţării. Scopul prezenţei noastre a fost filantropic şi religios, misiunea împărţindu-se între aceste două aspecte. Ideea filantropică nu ţine de datul banului în mod direct. Cred că nu-l ajuţi pe om dacă-i dai bani continuu, ci învăţându-l să-i producă. Băştinaşii au fost iniţiaţi în creşterea puilor şi pentru asta s-au făcut cursuri în care li s-a explicat teoretic şi practic ce trebuie să facă pentru a obţine producţie şi beneficii de pe urma muncii lor. Trebuie spus că după ce ai pus piciorul pe acel pământ nu mai eşti sigur de nimic; toate sunt altfel decât le ştim noi, europenii sau... arădenii...”În momentul în care Gabriel a pus piciorul în Cotonou, oraşul-port, lumea s-a întors pe dos: pământul uscat, praful roşu, vegetaţia bogată din pădurile tropicale, ploile zguduitoare, hrana respingătoare pentru un european, temperaturile fulminante, casele lacustre pline de insecte ciudate şi, mai ales, sărăcia şi ignoranţa băştinaşilor negri ca tăciunele, vorbind dialectele fon sau yaruba...  Femeia, a doua ca importanţă după şarpe, totuşi, batjocorităFemeia e esenţa vieţii, un dumnezeu feminin şi pământesc, binecuvântat de Marele Şarpe, Pitonul – credinţa supremă. E cea care pune osul la muncă din greu, lucrând pământul, crescând animale, îngrijind de (prea) mulţii copii, de bărbat, de casă, mergând să câştige 2-3 dolari la piaţă, ducând kilometri întregi coşurile de zeci de kilograme pe cap sau vasele pline cu apă... E temelia vieţii în Benin. Aceea care nu poate face copii e alungată de bărbat. Multe femei sunt bătute sau abuzate sexual, bărbatul având de unde să aleagă, fiind poligam. Poartă perucă pentru că are părul slab de la atâta cărat pe cap. E mult mai puternică decât bărbatul, iar atunci când se ceartă cu alte femei, se bate până când una rămâne fără suflare.   Bărbatul, pe lâgă rolul de a înmulţi familia, face taxi pe motocicletă, singurul mijloc de transport existent (deşi vorbim de unul dintre oraşele principale ale ţării). Benin e cam pustiu de... bărbaţi, în timp ce femeile predomină şi hotărăsc aproape în orice problemă. Familia fără copii e considerată blestemată, aşa că bărbatul aruncă în stradă femeia purtătoare de duh rău. Căsătoria se face începând de la vârsta de 13-14 ani între familii, iar naşterile se fac acasă. Casa e lacustră, precum piaţa, şcoala, locuinţele, „străzile” – drumuri prin apă. Acoperişul e o căciulă imensă de paie, iar înăuntru arde opaiţul... Hrana e mai mult vegetală, dar se mănâncă şi carne de capră, pui sau şoarece de pădure - la mare căutare în piaţă, vândut printre tiruri, alături de ananas şi banane. „Au un fel de cartofi (2 USD/kg) numiţi „yam”, gătesc cu făină de manioc, iar pâinea se importă din Nigeria, pentru că aici nu creşte grâul. Agricultura e la nivel rudimentar şi în afară de bumbac şi fructe tropicale nu mai există nimic. Vacile, oile, caprele sau porcii sunt puţine şi au un aspect mult redus faţă de cel european.   Clima tropicală cu vegetaţie de savană, zdrobeşte totul în torente - şase luni pe an, după care devine uscată. Religia - Sunt închinători la şerpi şi practică jertfele. Pitonul este dumnezeul lor, pentru care au un cult deosebit şi un lăcaş sfânt. Există chiar şi un monument al celui mai bătrân piton. Totuşi, în Benin sunt peste 40 la sută creştini, mai puţini catolici, musulmani şi cam 18 la sută adepţi ai practicilor Voodoo plus alte secte. „Am văzut cum se face o astfel de vrăjitorie şi ce efecte are! Vin şi mulţi albi la sărbătoarea Voodoo, când iau pământ cu sânge pentru a avea puteri. Sunt extrem de periculoase acele păpuşi puse în diferite locuri, pentru paza bunurilor. Au un efect mortal asupra celor cărora li se adresează, iar hoţii sunt pedepsiţi aspru, dându-li-se foc.” Şcoala este o casă simplă unde se învaţă pe lângă limba oficială, franceza, câteva materii: matematică, fizică, desen, sport. Nu au acte de identitate, nu-şi cunosc decât numele şi oraşul, iar vârsta nu o cunosc exact, indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni.         Bolile acestor locuri înseamnă malarie, holeră, febră tifoidă. Pădurile tropicale sunt pline de lei, leoparzi, maimuţe, elefanţi, antilope.  Un curs de emancipare femininã...  
„Am (re)învăţat alfabetul dragostei pentru semeni”Misionarul arădean ne arată sute de poze; de fapt, a făcut mii, uimind orice ochi privitor spre această lume frumoasă, stranie şi năpăstuită. „Sunt un popor sărac şi înapoiat, dar non-violent, păstrând încă mentalitatea de sclavi! Misiunea medicală a însemnat monitorizarea popu-laţiei din sat în sat şi la oraşe, pentru a avea un puls exact asupra sănătăţii acestor oameni. Au fost prezenţi zilnic la analize, teste şi tratament peste 150 de pacienţi. Pentru asta am lucrat mai mult de o lună la montarea aparaturilor medicale. Religios vorbind, misiunea a fost dificilă, în sensul că populaţia e îndoctrinată de cultul şarpelui. A fost nevoie de trudă grea, documentare filmate, citirea în franceză a unor pasaje din Biblie, evanghelizări, pentru a-L face cunoscut pe Dumnezeu în această parte de pământ. Grupul misionar a adunat oamenii şi le-a explicat că Voodoo este o „religie” a fricii, malefică, pe când Dumnezeu prin Fiul său Mântuitor aduce lumină şi viaţă veşnică în suflet. S-au ţinut cursuri pentru învăţarea calculatorului, în special pentru studenţi – program care va continua - există şi o universitate - sărăcăcioasă, la fel ca şi spitalele din cele câteva oraşe principale. La sat e dezastru... Isus Cristos?! Cum poate un om să fie mai tare decât pitonul ?! Femeile sunt îndemnate să înveţe creşterea puilor de carne şi ouă, iar pentru anul viitor se are în vedere extinderea acestui program complex de ajutorare-învăţare în care se vor regăsi şi ateliere pentru învăţarea diferitelor meserii. Deosebit de important este programul de emancipare al femeilor. Administraţia statului e tributară birocraţiei şi corupţiei, motiv pentru care multe programe de întrajutoare se poticnesc defintiv în dosare „pierdute”.”
*                      *                        * Benin este o ţară subdezvoltată, iar mentalitatea oamenilor păstrează încă spiritul sclaviei resemnate. Singura lor rază de speranţă sunt organizaţiile umanitare care îndeplindesc aici cele mai dificile misiuni, un fel de defrişare a acestei mentalităţi şi sădirea adevăratei credinţe, eliberatoare; cultivarea  spiritului muncii, a învăţăturii şi respectului de sine, înlăturarea batjocurii şi înjosirii femeilor, a practicilor tribale în scopul întreţinerii terorii. „Au fost 10 luni extrem de grele, dar pline de bucurie spirituală, fapt care mă determină să mă reîntorc aici, curând. E ceva ce trebuie să continui, iar voia lui Dumnezeu trebuie îndeplinită cu bucurie şi recunoştinţă”. Gabriel a cerut precum Ruth – să culeagă în urma spicelor la seceriş şi a avut parte de cea mai bogată recoltă!
Republica Benin – (Africa de Vest) - vecină cu Togo, Niger, Nigeria, Burkina Faso, Oceanul Atlantic, fiind o fâşie neregulată care se apropie la nord de Golful Benin. Capitala politică - Porto-Nuevo. Populaţie formată din grupuri tribale de negri (5,57 milioane locuitori). Limba oficială este franceza, dar diferitele triburi vorbesc în dialecte ca foni, yoruba, bariba, adja. Religios – se împart în creştini, musulmani şi Voodoo. Clima – tropicală cu ploi torenţiale ce se ţin jumătate de an. O ţară a cărei economie e extrem de săracă, singurele exporturi ţinând de bumbac, fructe tropicale, ulei de cocos, arahide de pământ. Pădurile tropicale bogate în lemn preţios şi vegetaţie luxuriantă foiesc de lei, antilope, maimuţe, leoparzi, elefanţi. Cel mai renumit parc naţional se află în Pendjari. În 1975 Partidul Revoluţiei Populare hotărăşte schimbarea denumirii ţării din Republica Dahomey în Republica Benin. Ziua naţională se sărbătoreşte pe 1 august.   

Sursa: Observator.info