Stire

Practicanţi de alba-neagra, amendaţi de jandarmi

21.05.2009 ⋅ 0 comentarii

Trei tineri prinşi în flagrant atrăgând cetăţenii pentru a juca alba-neagra au fost amendaţi de jandarmii arădeni. Marţi dimineaţa în jurul orei nouă, un echipaj de jandarmi i-a prins în flagrant pe H. Cristian în vârstă de 21 de ani, P. Fabian în vârstă de 25 de ani, ambii din Curtici şi K. Ciprian în vârstă de 30 de ani, din Şofronea, în timp ce organizau şi practicau jocul de noroc de tip „alba-neagra” în zona autogării de pe strada 6 Vânători. Cei trei şi-au făcut un grup, atrăgând persoanele naive în jocul ilegal, acestea pierzând sume importante de bani. 
O parte dintre aceştia apelează la organele de ordine însă de cele mai multe ori este prea târziu pentru a mai putea recupea din banii pierduţi. Pentru descurajarea unor astfel de fapte jandarmii i-au sancţionat pe fiecare dintre tineri cu amendă în valoare de 3.000 de lei pentru încălcarea normelor de convieţuire socială şi a ordinii şi liniştii publice. Totodată oamenii legii atenţionează cetăţenii să nu se lase atraşi în asemenea jocuri care de fapt se transformă în înşelătorii pentru că nu vor avea de câştigat niciodată, doar de pierdut sume mari de bani.

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro