Stire

Cosmin Gabor: ?Dacă eşti profesionist, nu contează doar banii?

25.05.2009 ⋅ 0 comentarii

Cel mai bun jucător, în acest sezon, al echipei pregătite de Adrian Dreghici are încă speranţe că handbalul masculin arădean la nivel de seniori va fi revitalizat. Deşi a avut parte de oferte tentante, din Liga Naţională, „Gîscă”, cum este poreclit de colegi, a rămas ataşat de Handbal Club Arad, echipă la care joacă din 2001. Are 27 de ani şi este polivalent ca şi poziţionare în teren, a jucat centru, pivot sau extremă stânga 
 — Aţi început şi acest sezon cu gânduri mari, având în vedere echipa cu care s-a pornit iniţial la drum.— Da, după cum am început sezonul ne gândeam că vom câştiga seria şi vom face pasul spre barajul de promovare. La începutul campionatului eram o echipă cu jucători ceva mai experimentaţi, iar clubul beneficia cât de cât şi de o stabilitate financiară. Cred că am fi reuşit să ne îndeplinim obiectivul dacă nu apăreau problemele şi rămânea până la final echipa iniţială.
— Eşti mulţumit de evoluţia ta în această ediţie de campionat?— Pot să spun că, per ansamblu, sunt destul de mulţumit, eu cred că am avut un joc bun sau cel puţin am făcut tot posibilul să ajut echipa cât mai mult. Sigur că se putea şi mai mult, în sport nu trebuie să fii mulţumit niciodată, mereu trebuie să îţi doreşti mai mult.
— Totul s-a rupt la meciul decisiv de la Arad, cu Universitatea Craiova, în care aţi pierdut la limită. Cum îţi explici acest eşec?— Cred că jucătorii tineri din echipă, care formează de altfel grosul lotului, nu au avut încredere în forţele proprii şi în faptul că pot câştiga acel joc. Poate au fost şi puţini speriaţi de miza meciului, s-a văzut că ne-au lipsit încă 1-2 jucători de valoare. Lipsa de experienţă a majorităţii băieţilor şi-a spus cuvântul, dar cred că acest sezon este un pas în faţă pentru cei tineri.
— De când joci la Arad şi ce te-a determinat să rămâi, în ciuda problemelor financiare, la acest club?— La echipa de seniori joc din 2001, am reuşit şi o promovare în Liga Naţională. Am avut de-a lungul timpului şi alte oferte, chiar şi de la echipe din prima divizie, dar care nu s-au mai concretizat din diverse motive. Chiar dacă la Arad au fost şi probleme financiare, am dorit să mă pregătesc şi să joc în continuare pentru că numai eu aveam de pierdut. A contat şi faptul că sunt arădean. 
— Consideri că banii sunt totul în sport, adică dacă ai restanţe salariale sau clubul se confruntă cu probleme financiare, nu mai poţi juca la capacitate maximă?— Sigur că şi banii contează, pentru că şi noi suntem în situaţia fiecărui angajat din această ţară, dorim să fim recompensaţi pentru munca pe care o prestăm. Dar dacă eşti profesionist, nu contează doar banii, trebuie să te pregăteşti şi să joci la nivel maxim, pentru că oricând poţi fi ofertat de alt club sau situaţia la echipa ta se poate ameliora, şi atunci va conta nivelul de pregătire la care te afli.
— Te-am urmărit de-a lungul anilor şi consider că eşti un exemplu de devotament. De unde ai atâta energie şi putere de luptă în timpul jocurilor?— Îmi place să câştig mereu şi cred că de aici vine şi puterea mea de luptă pe teren. Fără pasiune şi ambiţie nu poţi face nimic în sport, trebuie să dai totul pentru a ieşi învingător. Poate că dacă toţi jucătorii noştri ar fi fost foarte mbiţioşi, am fi câştigat seria şi ne-am fi calificat pentru baraj.
— Ştiu că ai avut probleme medicale în acest sezon, fapt pentru care ai jucat nerefăcut în ultimele meciuri.— Într-adevăr, m-am confruntat după barajul de anul trecut şi în debutul acestui sezon cu probleme la spate, apoi în acest retur au apărut problemele la genunchi, sunt suspect de menisc, dar am forţat mai mult şi am dorit să joc în meciurile importante, chiar dacă am mai avut dureri. Este posibil ca în această vară să mă operez, voi face un control medical amănunţit.
— La baraj aveaţi oricum şanse mici de promovare. Crezi totuşi că o eventuală calificare acolo v-ar fi adus beneficii?— Chiar dacă nu aveam şanse de promovare, eu zic că era important să câştigăm seria şi să ne calificăm la baraj. Era o rampă de lansare în special pentru jucătorii tineri dar cred că toţi aveam ceva de câştigat la baraj, şi dacă ar fi vorba doar de un plus de experienţă.
— Sincer, după atâţia ani în care v-aţi confruntat cu o serie de probleme financiare, crezi că handbalul masculin arădean la nivel de seniori poate fi revitalizat?— Eu zic că se poate face performanţă, iar dacă Primăria şi încă un sponsor vor sprijini financiar această echipă, handbalul va merge pe drumul cel bun. De asemenea, cu grijă şi construcţie, fără presiunea unor rezultate rapide, se poate forma o echipă valoroasă, care să poată promova în Liga Naţională.

Sursa: Observator.info

Autor: (S.H.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro