Stire

Viitorii europarlamentari se prezintă pe Internet

25.05.2009 ⋅ 0 comentarii

Numărul românilor care pot accesa zilnic internetul este  de câţiva ani într-o creştere galopantă. Sesizând acest lucru, politicienii au început să folosească din ce în ce mai des resursele internetului pentru a-şi prezenta ideile în faţa electoratului. Aşa au apărut blogurile politicienilor, pagini de internet în care aceştia au o largă libertate de exprimare pe care o folosesc pentru a crea dezbateri şi implicit pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Interentul este folosit şi de candidaţii pentru Parlamentul European, chiar dacă nu într-o măsură prea mare, pentru a se prezenta în faţa alegătorilor care au acces la acestă descoperire a lumii contemporane. Iată unde pot fi găsiţi primi cinci candidaţi ai fiecărui partid electoral intrat în cursa pentru obţinerea cât mai multor mandate de europarlamentar. Ne-am oprit la această cifră deoarece primele cinci persoane de pe fiecare listă sunt consideraţi a fi principalii candidaţi care pot atrage voturile românilor la nivel naţional.

PNL: Pe pagina principală de internet a Partidului Naţional Liberal (www.pnl.ro), găsim o trimitere spre candidaţii partidului, primii opt având parte de o descriere mai detaliată şi de eventuale trimiteri spre paginile de internet personale. Astfel, despre capul de listă al PNL-ului, Norica Nicolai, putem afla detalii despre „cine sunt”, „ce am făcut” şi „ce îmi propun” (noricanicolai.ro). Următorii candidaţi de pe lista partidului au siteuri personale ceva mai dezvoltate, astfel încât despre Adina Vălean putem afla care este activitatea ei de până acum în Parlamentul European, dar şi care-i sunt ideile politice sau apariţiile în mass-media (www.valean.eu). Renate Weber pare a fi candidatul liberal cu cea mai mare grijă faţă de mediul virtual, site-ul ei (www.renateweber.eu) oferind posibilitatea de a-i consulta biografia, activitatea din Parlamentul European, dar şi de a o contacta pe forumul ataşat. Aproximativ acelaşi tip de informaţie îl putem regăsi şi pe siteul Ramonei Mănescu (www.ramona-manescu.ro), aceasta având în plus un blog destul de actualizat, ce poate fi accesat direct de pe pagina principală a site-ului.  Cristian Buşoi, locul 5 pe lista PNL pentru europarlamentare are un site asemănător ca idee cu cele ale colegelor sale (www.cristibusoi.ro), vizitatorii putând consulta biografia şi activitatea sa atât din Parlamentul Europei, cât şi din cel al României.
UDMR: Pagina principală de internet a formaţiunii politice reprezentante a minorităţii maghiare din România prezintă imagini din campania electorală a principalilor candidaţi: Winkler Iuliu, Peter Kovacs şi Csaba Sogor. Primul pe lista UDMR este însă episcopul Tokes Laszlo (www.tokeslaszlo.ro), al cărui site personal poate fi consultat doar în limba maghiară. Hunedoreanul Iuliu Winkler are un site în două versiuni (www.iuliuwinkler.ro) , română şi maghiară, din care putem afla activitatea din Parlamentul European din actuala legislatură, precum şi date biografice. Actualul său coleg din Parlamentul European, Sogor Csaba, nu pare a avea un site personal, informaţii despre acesta putând fi consultate pe siteul Parlamentului European (www.europarl.europa.eu), secţiunea deputaţi. Despre Silaghi Zsolt nu am putut găsi prea multe referinţe pe internet, cu excepţia faptului că a fost deputat de Bihor între 1990 şi 2004. Kovacs Peter pare a fi cel mai dedicat internetului dintre candidaţii UDMR, blogul acestuia în limba română (kovacspeter.wordpress. com) fiind mai actualizat şi mai natural decât cel în limba maghiară. Are şi un site personal (www.kovacspeter.ro), de unde putem afla diferite informaţii despre persoana sa. 
PDLDemocrat-liberalii au creat un site special pentru alegerile europarlamentare (www.euro-pdl.ro),  ce îi are în prim plan pe primii cinci candidaţi de pe lista partidului. Aceştia beneficiază chiar de un blog comun, ce poate fi accesat direct de pe site, în care fiecare dintre ei are diferite intrări pe temele care îi sunt cele mai familiare. În rest, fiecare candidat de pe lista PDL apare cu poză şi curriculum vitae ataşat.  În privinţa paginilor de internet individuale, numărul unu pe lista PDL, Theodor Stolojan, nu pare a avea un asemenea accesoriu, informaţii despre persoana lui putând fi consultate din pagina de internet a Parlamentului European. Nici Monica Macovei nu pare a sta mai bine, informaţii grupate despre activitatea ei neputând fi găsite printr-o simplă căutare a numelui cu ajutorul unui motor de căutare. Situaţia se schimbă radical când ajungem la următorii doi candidaţi de pe lista PDL, Cristian Preda şi Traian Ungureanu. Profesorul Preda are un site complex (cristianpreda.ro), cu diferite secţiuni în care îşi descrie activitatea didactică de până acum, dar şi referinţele altor persoane despre persoana sa. Mai mult, centrul paginii este rezervat blogului personal, actualizat destul de des cu informaţii destul de personale, de genul căldurii îndurate la o întâlnire electorală din Bacău. De cealaltă parte, Traian Ungureanu pare a prefera exclusiv blogurile (traianungureanu-tru.blogspot.com şi tru.blog.cotidianul.ro-neactualiazat din ianuarie), dorind să-şi expună mai mult opiniile decât biografia. Marin Jean Marinescu, locul 5 pe lista PDL, ne prezintă activitatea sa din Parlamentul European, biografia, dar şi locurile pe care le viziează în campania electorală (www.marian-jean-marinescu.oltenia.ro). 
PSD+PCPuteţi găsi toţi candidaţii Alianţei PSD+PC în pagina de internet dedicată în mod special acestora (europene2009.psd. ro), alături de informaţii despre oferta electorală, de un buletin de alegeri şi o secţiune multimedia. Fiecare candidat de pe lista Alianţei are rezervată o pagină diferită în care apare cu poză şi scurte informaţii biografice, fără informaţii mai de-taliate. Informaţii despre capul de listă al social-democraţilor şi conservatorilor, Adrian Severin, puteţi găsi mai repede direct de pe siteul Parlamentului European. Numărul doi de pe listă, Rovana Plumb, are un site cochet (www.rovanaplumb.ro), împărţit în trei secţiuni: omul, europarlamentarul, socialistul, fiecare cu subdomeniile sale. În cazul lui Ioan Mircea Paşcu, informaţiile grupate se pot găsi tot pe siteul Parlamentului European. Nu acelaşi lucru se poate spune despre numărul 4 de pe lista PSD+PC, Adriana Silvia Ţicău, aceasta având un site (www. adrianaticau.ro) în care putem găsi informaţii despre activitatea sa din Parlamentul European, dar şi date biografice sau repere din campania electorală. Unul dintre cele mai complexe siteuri  ale unui candidat pentru Parlamentul European îi aparţine cu siguranţă Dacianei Sârbu (www.dacianasarbu.ro). Acesta prezintă activitatea Dacianei Sârbu din Parlamentul European, oferă informaţii (relatări, fotografii) despre deplasările în teritoriu, oferă diferite informaţii având caracter general pentru tineri. De asemenea, la momentul accesării, porneşte un discurs în limba engleză despre specificul socialiştilor europeni, urmat de o relatare personală a candidatei. 
PNŢCDŢărăniştii au creat un site propriu pentru această campanie electorală (www.europarlamentare-2009.ro), ce oferă o descriere detaliată a fiecărui candidat de pe listă. În ceea ce priveşte paginile personale de internet ale candidaţilor, preşedintele partidului, Marian Miluţ, totodată capul de listă, îşi scrie opiniile şi trăirile pe blogul său personal (www.marianmilut.ro). Găsim aici relatări privind deplasările prin ţară, dar şi reacţii asupra diferitelor probleme ale partidului. Numărul doi de pe lista ţărăniştilor, Eugen Romulus Moiescu, are de asemenea un site personal în care ne prezintă intenţiile sale pentru momentul în care va ajunge în Parlamentul European (www.eugenmoiescu.com). Următorii trei candidaţi ai PNŢCD (Alecu Florin Diaconu, Mircea Constantin Şcheau, Ana Comănescu), nu par a deţine pagini de internet personale.Partidul Forţa CivicăAceastă formaţiune politică aproape necunoscută în Arad are un site ce nu este prea funcţional (partidulfortacivica.ro), în sensul că mai multe legături de acolo nu pot fi accesate, inclusiv către descrierea candidaţilor. Liderul Forţei Civice şi primul pe lista pentru europarlamentare, Adrian Ştefan Iuraşcu, conduce ONG-ul „Forumul Civic Românesc”. Atât el cât şi următorii de pe listă (Cristian Obrocea, Sergiu Fendrihan, Adrian But, Emil Dumitrescu) nu par a avea pagini de internet personale. 
PRMPe siteul  partidului (www.prm.org. ro) sunt enumeraţi toţi candidaţii, dar fără nicio altă referinţă privind activitatea lor. De asemenea, primii cinci candidaţi de pe lista PRM (Corneliu Vadim Tudor, George Becali, Claudiu Tănăsescu, Eugen Mihăescu, nu sunt de găsit pe paginile lor personale de internet, chiar dacă cel puţin primele două persoane sunt intens mediatizate. Celebrul blog al lui Gigi Becali (georgebecali.ro) nu mai funcţionează, cel puţin pentru moment. 
Elena BăsescuFiica preşedintelui Traian Băsescu are un site în care îşi expune motivele pentru care a candidat (www.ebasescu.ro). Se doreşte a fi un site-manifest, având o încărcătură emoţională destul de evidentă. Titlul sau sloganul siteului este relevant în acest sens, „Adevăratul jurnal al Elenei Băsescu” iar componentele lui (multe fotografii, filmuleţe) aduc aminte, de asemenea, de un jurnal clasic.
Pavel AbrahamCei care nu-l cunosc pe candidatul independent Pavel Abraham, îl pot descoperi accesându-i siteul personal (www.pavelabraham.eu), unde vor putea afla date despre cine este, ce a făcut şi de ce candidează Pavel Abraham. Sloganul siteului este „Avem ceva de spus în Europa, Acum”, iar la accesare vă va întâmpina o melodie din folclorul românesc, ce poate fi oprită printr-un singur click, de undeva din josul paginii.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro