Stire

O nouă generaţie umanistă a absolvit Universitatea ?Aurel Vlaicu?

30.05.2009 ⋅ 0 comentarii

Cea mai proaspătă promoţie a Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale a Universităţii „Aurel Vlaicu” a organizat ieri, la Palatul Cultural, cursul festiv. Într-o atmosferă emoţionantă dar elegantă, viitorii jurnalişti, profesori, istorici şi funcţionari publici au predat cheia colegilor mai tineri. Decanul Florea Lucaci a coordonat un eveniment reuşit, care s-a bucurat de prezenţa rectorului Lizica Mihuţ şi a primului rector al UAV, Radu Homescu (care, ulterior, a îmbrăţişat cariera diplomatică).

Radu Homescu a făcut, în discursul său, o pledoarie pentru protejarea şi promovarea limbii române. Rectorul Lizica Mihuţ a propus absolvenţilor, ca în fiecare an, o temă de meditaţie. „Anii trecuţi au propus conjugarea verbelor a fi şi a avea. Trebuie să depăşim momentul în care spuneam că trebuie să fii sărac şi cinstit – trebuie să fii cinstit şi bogat. Am spus că având aripile altcuiva te poţi înălţa, dar nu poţi zbura. Adică te poţi ridica profitând de o conjunctură, dar ai nevoie de propriile aripi pentru a zbura cu adevărat. Anul acesta vă propun meditaţia lui Dante Aligheri – priveşte şi treci mai departe” a spus Lizica Mihuţ. Citatul ales de rectorul UAV este o pledoarie pentru tăria de caracter necesară atât la bine, cât şi la greu. Cursul festiv susţinut de Dumitru Mărcuş a atins teme de interes pentru toţi umaniştii prezenţi în sală.

Sursa: Observator.info

Autor: (F.G.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro