Stire

Războiul afişajului se poartă şi ?n judeţ

30.05.2009 ⋅ 0 comentarii

Secretarul coordonator al filialei PNL Arad, Călin Abrudan, totodată şi consilier local în Ineu, s-a plâns de faptul că afişele electorale ale partidului său sunt cele mai atacate de către echipe ale PDL în mai multe localităţi din judeţ. „La Ineu, azi (ieri, n.r.) noapte cei de la PDL au rupt toate afişele din tot oraşul. Au rămas doar ei. Au rupt tot ce era de la PNL, PSD sau PRM. Nu i-am prins dar este evident cine a făcut-o pentru că doar ei au rămas” ne-a relatat Abrudan cele întâmplate. Se pare că fost rupte afişe şi de pe panourile instalate de Primărie, iar ca urmare, liberalul pare hotărât să reclame faptul la Biroul Electoral Judeţean. Primarul oraşului Ineu, democrat-liberalul Nicolae Mehelean, respinge acuzaţiile lui Abrudan şi spune că a dat un ordin unor angajaţi din Primărie ca toate afişele lipite ilegal să fie date jos. „Vă rog nu mă băgaţi pe mine în treaba aceasta cu afişele. Eu nu am rupt niciun afiş. De dimineaţă (vineri, n.r.) am dat un ordin ca toate afişele lipite ilegal, indiferent ale cui sunt, să fie date jos şi să rămână doar cele de pe panouri. Nu am eu treabă cu afişele, să rămână numai în zone cu panouri şi gata”, este răspunsul primarului Mehelean, care mai spune că în Ineu, campania electorală pentru alegerile europarlamentare s-a desfăşurat fără probleme.
O altă localitate cu probleme, în viziunea liberalului Abrudan, este comuna Şiria, unde afişele PNL ar fi dispărut zilele trecute de pe panourile aflate pe marginea drumului judeţean ce străbate localitatea. Aici, primarul Valentin Bot are o reacţie şi mai vehementă, invitându-l pe liberal să îi spună personal ce îl deranjează. „Să tacă din gură, nu sunt curios de afişele lor. Nu cred că în Şiria s-a întâmplat treaba asta şi el vrea să facă zâzanie.  Să vină faţă în faţă cu mine şi să-mi spună”, ne-a declarat primarul Şiriei. Acesta ne-a mai spus că nu este deloc adeptul afişelor în campania electorală, deoarece „costă bani să le cureţi.
Le-am spus şi celor de la PSD să nu mai lipească pe stâlpi şi pe staţiile de autobuz pentru că ne costă bani să le curăţăm”, a mai dezvăluit Bot, care recomandă tuturor partidelor să se limiteze la panourile electorale instalate de Primărie.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro