Stire

Nicio sesizare pentru afişaj ilegal nu a fost depusă la poliţie

30.05.2009 ⋅ 0 comentarii

Deşi campania electorală pentru europarlamentare a intrat pe ultima sută de metri până în prezent la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad nu a fost depusă nici o sesizare din partea arădenilor pe a căror proprietate au fost lipite afişe şi materiale electorale. Având în vedere că până la alegerile europarlamentare mai este mai bine de o săptămână reprezentanţii inspectoratului avertizează că în conformitate cu legea privind alegerile pentru Parlamentul European, afişajul de material electoral este permis în două situaţii:  pe panourile special amenajate şi în alte locuri, în cazul în care  există acordul scris al proprietarului sau deţinătorului. De asemenea afişajul este strict interzis în locuri cum ar fi podurile, tunelele, viaductele, marcajele rutiere şi panourile de marcare rutieră.  Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad a declarat că „menţionăm că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, distrugerea, deteliorarea  sau scrierea  materialelor cu caracter electoral constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1000 şi 2500 lei.”

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro