Stire

Sărbătoarea ?Pomului de mai?

03.06.2009 ⋅ 0 comentarii

Muzică, dans şi atmosferă sărbătorească au fost trecute duminică, 31 mai 2009, pe ordinea de zi a oraşului Sântana la sărbătoarea tradiţională a “Pomului de mai” (Maibaumfest), cutumă seculară a etnicilor germani din localitate la care participă nu doar etnici germani, ci cu aceeaşi plăcere români, maghiari , chiar şi rromi, construind un adevărat ”microcosmos” multietnic.
Din Germania au fost prezenţi Josef Lutz (preşedintele HOG), Pauline Huschit (vicepreşedintele HOG), Johann Kerner (preşedintele Asociaţiei „Valores”), profesorii universitari Bleiziffer Anton, Wegmann Klaus, numeroşi şvabi originari din Sântana.Organizatorii acestei activităţi au fost Şcoala „Sfânta Ana“  Sântana (învăţătoarele de la secţia germană), Asociaţia „Prietenii Şcolii“ din Sântana, Forumul Democrat al Germanilor din localitate, Primăria Sântana, având ca sponsori Altersheim Sanktanna, S.C. Romgera S.A., comitetul de părinţi de la Şcoala „Sfânta Ana“, Banat Ja, Michael Szelner etc.  Cele 62 de perechi participante ( Şcoala „Sfânta Ana“, Ansamblul Folcloric „Busuiocul“( formaţia din Caporal Alexa), Ansamblul „Banat Ja“ – Arad, orchestra de copii din Neumarkt (Germania, dirijor Mies Martin, formaţie care va mai concerta în Ungaria şi Cehia), pe o vreme splendidă, au defilat în centrul oraşului, fiind însoţiţi de muzica de marş a fanfarei din Nădlac, au participat la slujba religioasă de la biserica romano-catolică. În curtea şcolii secţiei germane, s-a dansat în jurul pomului de mai, s-a licitat mielul şi pomul şi s-au vândut bilete pentru tombolă, în vederea câştigării celui de-al doilea miel. Pomul şi cei doi miei au fost câştigaţi de Henger Andreea Clara din Sântana. Câştigătoarea a fost sărbătorită cu  dans, cântece, fiind însoţită acasă, pe ritm de marş, de localnici, perechile participante şi de fanfară. Acolo, au mai dansat trei dansuri, fiind ospătaţi cu sucuri şi prăjitură. Seara s-a lăsat cu bal pentru participanţi, acesta având loc în sala festivă a şcolii.            

Sursa: Observator.info

Autor: Gheorghe Sinescu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro