Stire

Cea de-a doua grupă de beneficiari ai biletelor de tratament vor pleca ?n staţiune pe 15 iunie

03.06.2009 ⋅ 0 comentarii

Anul acesta se vor bucura de bilete de tratament aproape 6000 de persoane, dintre care vor beneficia gratuit doar 608 dintre aceştia. Chiar şi aşa oamenii s-au înghesuit la ghişee să-şi depună cererile de înscriere. Ca şi în ceilalţi ani, s-a ţinut cont ca biletele să fie primite în primul rând de cei care nu au beneficiat de bilet de tratament în ultimii ani. Cei care nu s-au încadrat în numărul biletelor, vor trebui să plătească jumătate din preţ. Abonaţii care au sub salariul minim vor plăti tot jumătate din bilet, iar cei care au peste salariul minim vor trebui să plătească biletul integral.   Pentru a se evita agitaţia de la ghişee beneficiarii biletelor au fost programaţi zilnic în grupe de câte 25-30 de persoane. „Începând cu data de 15 iunie se pregăteşte pentru plecarea în staţiune cea de-a doua grupă. Pentru că sunt destul de mulţi cei care vor pleca sunt rugaţi să vină la Camera 2 în funcţie de programare, după următorul program: dimineaţa între orele 8 şi 12. Cei care nu se pot prezenta când au programarea pot veni a doua zi după ora 12”, ne-a spus Mihaela Vasil, directoarea Casei Judeţene de Pensii.Cele mai solicitate staţiuni sunt anul acesta Moneasa, Felix şi Sovata, iar spre surprinderea tuturor, cele mai puţine cereri sunt la mare. Soluţionarea numărului de cereri se va face în funcţie de numărul de înregistrare şi de profilul de tratament.Pentru beneficiarii biletelor de tratament care au părăsit staţiunea înainte de expirarea sejurului şi se prezintă pentru recuperarea serviciilor neefectuate de către staţiune, aceştia vor prezenta o adeverinţă tip eliberată de conducerea societăţii comerciale de servicii pentru care a avut eliberat biletul sau de către organele administraţiei locale: Primărie, Prefectură, Poliţie în cazul în care prestatorul refuză eliberarea adeverinţei solicitate.Programul de acordare a serviciilor de cazare în staţiuni este astfel: pentru staţiunile de pe litoral cazarea se face la ora 18 a zilei de intrare, iar pentru staţiunile din ţară, cazarea se face după ora 12 a zilei de intrare înscrisă pe bilet, conform Ordinului 516/2005 pentru aprobarea contractului de comercializare al pachetelor de servicii turistice. De asemenea, un element de noutate îl constituie faptul că toţi pensionarii vor trebui să vină cu o adeverinţă medicală nouă de la medicul de familie, pe care o vor preda în momentul în care vor primi biletul.

Sursa: Observator.info

Autor: Nicoleta Boşnigeanu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro