Stire

Manifestaţie spontană de bucurie pentru tinerii democrat-liberali

09.06.2009 ⋅ 0 comentarii

Dupã aflarea rezultatului alegerilor pentru Parlamentul European, mai mulţi tineri simpatizanţi ai Partidului Democrat Liberal s-au strâns în faţa sediului partidului, manifestându-şi bucuria pentru victoria partidului şi pentru mandatul de europarlamentar obţinut de arãdeanul Iosif Matula. În prealabil, aceştia au pornit prin oraş cu maşini din care fluturau steagurile portocalii,  oprindu-se în cele din urmã în faţa Palatului Cenad.
Acolo, cei aproximativ 30 de tineri au rãmas mai multe ore, manifestându-se destul de zgomotos. A fost adusã o staţie de amplificare la care au fost puse mai multe melodii la un volum destul de ridicat. Manifestanţii au strigat mai multe lozinci pro PDL şi de felicitare la adresa lui Iosif Matula. Cu toate cã tinerii simpatizanţi ai democrat-liberalilor au rãmas în piaţã pânã dupã miezul nopţii, forţele de ordine nu au intervenit. Cãpitanul Emilian Ghilea, ofiţerul de servici de la Jandarmeria Arad, ne-a spus cã la aceastã instituţie nu a sosit nicio reclamaţie, şi oricum, „efectivele noastre erau de pazã la secţiile de votare şi la Biroul Electoral Judeţean”. În timp ce tinerii se bucurau în stradã de victoria PDL-ului, liderii partidului s-au întâlnit la sediu pentru a afla procentele obţinute în fiecare localitate din judeţ.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro