Stire

Au ?nceput pregătirile pentru Festivalul Clătitelor

01.07.2009 ⋅ 0 comentarii

În ultimul week-end al lunii iulie, la Moneasa are loc unul dintre cele mai importante evenimente estivale din judeţ. Este vorba despre Festivalul Clătitelor, ajuns la cea de-a IX-a ediţie.  Sloganul ediţiei din acest an este „Clătite încâlcite” iar noutăţile pe care organizatorii le pregătesc participanţilor sunt, pe lângă concertele cu care s-au obişnuit deja şi concursul de preparat şi mâncat clătite, parada clătitelor, cross-ul montan al clătitelor (duminică dimineaţa). De asemenea, trebuie menţionat că, la eveniment vor participa formaţia Pacifica, Ansamblul Rapsozii Zărandului, Benone Sinulescu, Ansambluri de dansuri din Arad şi Fanfara „Crescendo” din Buteni. O surpriză pregătită celor care vor merge la Moneasa între 25 şi 26 iulie este salonul de fotografie turistică şi concursul de fotografie „Staţiunea Moneasa şi împrejurimile ei”. Fiecare turist care va merge la Moneasa în ultimul week-end al lunii iulie îşi va putea procura un caiet program, al cărui preţ nu s-a stabilit încă,  cu care va avea acces la toate activităţile din cadrul festivalului.Consiliul Judeţean a decis să se implice în acest festival, motiv pentru care l-a adăugat în calendarul cultural al anului 2009 şi a alocat pregătirii festivalului 10.000 RON. „Vrem să dăm mai multă consistenţă acestui eveniment atât de îndrăgit de arădeni. Ne dorim ca peste tot unde vin atât de mulţi oameni să fim implicaţi în organizare”, a declarat Adrian Ţolea, vicepreşedintele CJA.

Sursa: Observator.info

Autor: (C.H.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro