Stire

Constatarea amiabilă a accidentelor uşoare a intrat ?n vigoare

02.07.2009 ⋅ 0 comentarii

Începând de ieri, şoferii implicaţi în accidente uşoare nu mai sunt obligaţi să se prezinte la poliţie, putând să se adreseze direct asiguratorilor, care vor elibera formulare de constatare amiabilă de accident. Actul normativ precizează ca formularul este valabil doar  pentru evenimentele rutiere în care au fost implicate două vehicule din care au rezultat numai prejudicii materiale, fără să existe victime, iar şoferii se înţeleg asupra daunelor.Adrian Lile, comisar şef al Poliţiei Rutiere Arad, spune că „constatarea amiabilă este o prevedere legală care trebuia aplicată de mult.  Formularele de constatare amiabilă vor fi eliberate de societăţile de asigurări în momentul în care are loc încheierea asigurărilor, iar în cazul celor care s-au asigurat deja şi sunt implicaţi într-o tamponare uşoară, partea vinovată se poate prezenta la asigurator pentru a completa formularul. Astăzi au fost mai puţine cazuri de tamponări care s-au prezentat la biroul nostru, însă nu putem spune dacă acest lucru se datorează formularelor care au intrat în vigoare. O să dureze ceva timp pentru a se putea observa schimbările.” Chiar dacă a fost prima zi de la intrarea în vigoare şoferii nu s-au dat în lături în a se prezenta la  societăţile de asigurări. Dumitru Pepici, Director Regional Vest OMNIASIG, a declarat că “ am avut parte de astfel de situaţii. Constatarea amiabilă este o cerinţă a Uniunii Europene la care trebuie să ne aliniem. Deocamdată pentru noi nu este un lucru favorabil, pentru că ne substituim Poliţiei Rutiere. În plus s-ar putea să nu fie toată lumea pregătită.”

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro