Stire

Maşinile avariate şi cele abandonate, identificate de poliţişti

04.07.2009 ⋅ 0 comentarii

Timp de o săptămână, poliţiştii arădeni au desfăşurat pe raza judeţului o acţiune pentru identificarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice cu avarii nereparate dar şi identificarea celor abandonate pe domeniul public. Proprietarii maşinilor avariate au fost somaţi să execute reparaţiile necesare în maxim 30 de zile de la depistare. În timpul acţiunii au fost depistate un număr de 131 de autoturisme care circulau pe drumurile publice deşi aveau probleme tehnice, ai căror proprietari au fost avertizaţi să repare defecţiunile şi s-au ales şi cu amenzi. De asemenea, oamenii legii au ridicat şi 30 de certificate de înmatriculare şi au identificat 45 de maşini abandonate din diverse motive de proprietari pe domeniul public. Estera Biţiş, ofiţer în cadrul Inspectoatului Judeţean de Poliţie, a declarat că „scopul acestei acţiuni a fost acela de a preveni producerea de accidente, pe de o parte şi pe de altă parte de a determina populaţia să respecte legislaţia în vigoare, în momentul când se deţine un autoturism  care nu mai poate fi pus în circulaţie.”

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro