Stire

Bacalaureatul s-ar putea desfăşura ?n timpul semestrului II din clasa a XII-a

06.07.2009 ⋅ 0 comentarii

Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării ar putea schimba din anul următor şcolar atât sistemul de desfăşurare al Examenului de Bacalaureat cât pe cel de admitere la liceu. Ministrul a propus renunţarea la tezele cu subiect unic, din anul 2009 – 2010. 
Ecaterina Andronescu spus că tezele unice ar putea fi înlocuite cu un nou sistem de evaluare, de tip european. Testul ar cuprinde întrebări din mai multe discipline studiate la clasă, accentul punându-se astfel pe corelarea cunoştiinţelor. Această evaluare nu va fi valabilă şi pentru elevii care trec acum în clasa a VIII-a deoarece ei susţinut deja o parte din tezele unice (în clasa a VII-a). în privinţa Examenului Naţional de Bacalaureat ministrul crede că sunt necesare unele modificări, acesta funcţionând după aceeaşi metodologie, timp de 10 ani. Andronescu a propus ca viitorii absolvenţi de liceu să susţină două probe orale şi trei scrise, pe parcursul anului şcolar, iar la final să susţină un proiect. De asemenea, disciplina Educaţie fizică şi sport va fi scoasă dintre probele Bacalaureatului. Scopul acestui sistem de verificare ar fi verificarea pe competenţe, probele orale susţinându-se în continuare la Limba şi literatura română şi la o Limbă modernă, însă pe parcursul semestrului al II-lea din clasa a XII-a şi nu la finele anului şcolar. În privinţa celor trei probe scrise, una dintre ele va fi cu siguranţă Limba şi literatura română. Se va alege o probă obligatorie din aria curriculară a profilului pe care îl urmează candidatul – Matematica în cazul profilelor ştiinţific şi tehnologic şi Istoria Românilor în cazul prfilului filologie. După acest examen, absolvenţii vor primi di-plome de atestat prin care le sunt recunoscute competenţele dobândite în liceu.  În prezent, Examenul de Bacalaureat presupune susţinerea a două probe orale – Limba şi literatura română şi o Limbă modernă dintre cele studiate la clasă ( o a treia probă orală pentru minorităţi, care se susţine şi scris – Limba maternă) şi patru probe scrise ( Limba şi literatura română, o disciplină obligatorie a profilului, una la alegere dintre disciplinele din aria curriculară corespunzătoare specializării şi o probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare ale specializării.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro