Stire

Consilierii municipali, de la declaraţia de avere din 2008, la cea din 2009

07.07.2009 ⋅ 0 comentarii

lorin Manta are cele mai multe împrumuturi la bancă, venituri dublate pentru Mariana Cismaşiu, Cristian Moisescu nu a găsit comoara visată în copilărie, dar perseverează la LOTO, pensie dublată pentru Ştefan Tabuia, Teodor Gligor are 4 autoturisme, creşteri substanţiale de salariu pentru alţi consilieri. În declaraţia de avere din acest an a lui Bruno Biringer reiese că a înstrăinat un apartament în iunie 2008, contra sumei de 34.500 de euro. Apartamentul nu apărea însă în declaraţia de avere de anul trecut. Se pare că salariul primit de la un SRL s-a mărit între timp, de la 1.248 de lei/an, la 2.550 de lei. La venituri din alte surse şi-a adăugat de data aceasta la cei 12.000 de lei dintr-o închiriere, 3.225 de lei de la CLM Arad şi 5.815 lei/an din indemnizaţia obţinută ca membru în AGA la CET. Declaraţia de interese a rămas neschimbată, în afară de data completării ei. Trebuie menţionat că Bruno Biringer este şi membru în Consiliul de administraţie al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Ovidiu Bonca are în continuare 3 terenuri, două autocamioane Roman şi o Dacia din 2004, un împrumut la bancă de 20.000 de euro din 2007. La venituri a apărut însă o noutate: un salariu de 1.193 de lei anual, de la o societate de imobiliare. Din agricultură câştigă în continuare 4.000 de lei. De această dată apar la „venituri din alte surse” 3.041 de lei ca indemnizaţie la CLM Arad şi 2.064 lei anual ca membru în AGA la RECONS. Bonca este administrator la două societăţi comerciale, la care participă cu capital.
Dorel Căprar şi-a păstrat proprietăţile imobiliare în aceeaşi formă: 4 terenuri, 2 apartamente, o casă de locuit, o casă de vacanţă şi un spaţiu comercial. A dispărut însă fără urmă autoturismul Mercedes fabricat în 2003. Căprar a rămas cu împrumutul de 35.000 de lei, scadent în 2014. La veniturile obţinute de la două societăţi comerciale, în calitate de consilier juridic şi consultant (880 de lei  pe lună de la fiecare) se adaugă de această dată indemnizaţia de la TOP, ca membru în AGA – 2.353 de lei pe an, respectiv 1.977 de lei indemnizaţia de la CLM Arad.
Mariana Cismaşiu nu deţine nici în acest an vreun teren ori clădire, are în schimb un împrumut de la bancă a cărui valoare a scăzut faţă de anul trecut de la 30.000 de lei la 28.000 de lei, scadent în 2018. în calitate de institutor la grădiniţă, aceasta obţinea un venit anual de 15.151 de lei în precedenta declaraţie, dar în declaraţia actualizată salariul i s-a dublat: 31.346 de lei. Domnişoara consilier are de asemenea un salariu de 956 de lei ca educatoare „Aquatic Team”, indemnizaţia de la CLM – 3.051 de lei, iar ca membru în AGA la RECONS primeşte 1.082 lei pe an.
Claudiu Cristea nu se poate plânge în privinţa bunurilor deţinute, pe care şi le păstrează în aceeaşi formă şi în acest an: un teren obţinut prin donaţie de 1.076 mp pe strada Tabacovici, un apartament moştenit pe Bulevardul Revoluţiei şi o casă de locuit construită pe Tabacovici (valoare impozabilă 483.075 lei). Autoturismul este acelaşi: un Peugeot 505 TI din 1985. Cristea are cotă de participare la 3 SRL-uri, la unul dintre ele de 100%. Valoarea de piaţă a crescut la 27.000 de euro la una dintre acestea, de la 4.500 de euro. Celelalte valori au rămas constante: 11.000 de euro şi 90.000 de euro. La venituri din salarii, soţia se pare că aduce mai mulţi bani acasă. Ca administrator al unuia dintre SRL-uri, consilierul câştigă 13.652 de lei anual. Soţia primeşte trei salarii: 18.000 de lei, 2.163 de lei şi 17.150 de lei ca lector universitar. Mai sunt veniturile din chiriile apartamentului de pe Revoluţiei şi casei de pe Tabacovici: 120 de lei, respectiv 2.211 lei (în declaraţia anterioară şi aceasta era de 120 de lei). De la CLM, Cristea a primit indemnizaţii de şedinţă în valoare de 2.987 de lei.
Tiberiu Dekany nu îşi declară nici în acest an mare lucru: nu deţine niciun teren ori clădire. Are în contiuare creditul de 10.000 de euro scadent în 2016, în schimb i s-a mărit venitul obţinut de la Universitatea de Stat din Arad, de la 8.273 de lei, la 14.400 de lei.  Dacă anul trecut declara indemnizaţia de viceprimar de 32.811 lei, de data aceasta a rămas doar indemnizaţia de consilier – 1.086 de lei şi indemnizaţia de viceprimar, care i-a fost plătită câteva luni anul trecut – 16.666 de lei. Deşi face parte din AGA la CTP, nu a primit niciun leu pentru acest lucru, poate pentru că nu a participat la nicio şedinţă. Participă în continuare la capitalul a două societăţi comerciale.
Teodor Gligor este consilier municipal doar de la 1 ianuarie 2009. Are 5 terenuri, un apartament în municipiu, o casă de locuit tot în Arad şi două spaţii comerciale. La autoturisme stă extrem de bine: un BMW fabricat în anul 2000, un Ford din 1992, un Renault Espace din 1998 şi un Opel Astra din 1992, toate cumpărate. Gligor are şi bijuterii în valoare de 10.000 de euro, dobândite în perioada 1985-2008. Ca şef de depozit la un SRL a obţinut într-un an 19.200 de lei. Din activităţi agricole a reuşit să mai adauge 10.000 de lei.
Teodora Hotăran nu deţine nici terenuri nici clădiri, în schimb în 2008 a cumpărat un autoturism marca Audi fabricat în anul 2000, pe care l-a şi vândut, cu 10.000 de lei; bijuterii de 17.500 de euro dobândite între 1980 şi 2008, precum şi obiecte de artă de 6000 de euro. Se menţine în declaraţie împrumutul acordat lui Cristian Videscu, în valoare de 8.700 de euro. Dacă în declaraţia de anul trecut Hotăran nu avea niciun venit, de data asta declară 40.000 de lei din consultanţă, indemnizaţia obţinută ca membru în AGA la Recons – 2.600 de lei şi indemnizaţia de la CLM – 4.522 de lei. Consilierul este unic asociat la SC ITC SRL, preşedinte la Asociaţia CDLV Arad şi consultant la propria firmă. 
Florin Manta menţionează în proprietate cu soţia sa un apartament în Arad, o casă de vacanţă şi teren 1199 mp în Şiştarovăţ şi o casă cu teren aferent 1.500 mp în Zădăreni, în declaraţia din acest an nu mai apare niciuna dintre acestea. Are un fond de investiţii deschis în 2006 la o societate din Cluj – 87.628 lei şi este acţionar la două societăţi comerciale din Pecica. La datorii consilierul stă... destul de prost, ba chiar mai prost decât anul trecut, pentru că are cu două datorii mai multe:15.000 de lei şi încă 10.000 de euro la BRD, 242816 CHF de la Banc Post, 17.000 de euro de la ABN AMRO, 47.000 de lei de la HVB Tiriac, 50.000 de lei un card cu descoperire de cont de la Banc Post şi încă 30.000 de euro, tot de la Banc Post, ultimele două datând de anul trecut. Ca să poată contracta împrumuturile are nevoie de venituri substanţiale, care au crescut sensibil faţă de anul 2007. Astfel, Manta a obţinut anul trecut 299.479 de lei ca director la DR ARAD ROMATSA, indemnizaţii ca membru în AGA la Recons şi TOP – 4.886 de lei respectiv 6.390 de lei, indemnizaţia de la CLM – 10.934 lei şi salariul de farmacist – 10.000 de lei.
Dimitrie Maxim are un apartament din 1979 şi o Dacia 1310 din 1992. Ca salariat la ROMATSA a obţinut 21.992 de lei, indemnizaţia de la CLM – 2.683 de lei, membru AGA la Gospodărirea Comunală – 3.660 de lei.
Cristian Moisescu şi-a îmbunătăţit declaraţia de avere: are cu un imobil în plus, de 178 mp, în municipiu. Şi-a păstrat cele trei terenuri agricole, apartamentul de 147 mp, o casă de vacanţă la Moneasa şi un spaţiu comercial pe Bulevardul Revoluţiei.  Edilul are două autoturisme: un VW Polo din 2002 şi un Hyundai din 2007. La categoria „bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi cult...”, Moisescu este ironic: „Comoara visată în copilărie nu am descoperit-o încă... Insist acum la LOTO”. Dacă anul trecut consilierul declara un cont deschis la BRD, fără să dezvăluie valoarea, acesta nu mai apare în cea mai recentă declaraţie de avere. Apar încă acţiuni la o cooperativă de credit – 10.000 de dolari, faţă de 11.000 declaraţi anul trecut. De al Universitatea „vasile Goldiş” a primit 15.000 de lei (faţă de 8.000 de lei în 2007). Dacă anul trecut declara 3.636 de lei ca indemnizaţie în caliate de membru în AGA la Gospodărirea Comunală, acum... „nu am mai primit”, scrie Moisescu. De la CLM a primit 1.400 de lei, iar pensia ajunge la 20.000 de lei pe an. La „Cadouri şi beneficii materiale” consilierul completează: „Nu este cazul. Vedeţi la „altul”.
Ovidiu Moşneag are un apartament în municipiu şi un Audi A6 din 2002. Depozitul de la CEC s-a diminuat faţă de declaraţia anterioară cu 5.000 de euro, ajungând acum la 30.000 de euro. La „plasamente şi investiţii directe” sunt acţiuni care însumează 59.966 lei, faţă de 125.440 de lei câţi erau anul trecut. Salariul de la Aeroport pentru funcţia de director comercial pe care o ocupă Ovidiu Moşneag a crescut substanţial după un an de la 34.233 de lei anual, la 48.500 de lei. Şi venitul de la CLM a crescut de la 8.137 de lei, la 9.213 lei. În mandatul trecut consilierul era membru în AGA la două societăţi subordonate CLM, acum este doar la TOP, de unde a primit 5.368 de lei.
Marius Ozarchevici are un apartament în municipiu cu o suprafaţă de 117 mp (5 camere), o casă în Zădăreni de 160 mp şi o Dacia fabricată în 1997. Consilierul are de asemenea două împrumuturi la BCR, de 45.000 de dolari contractaţi în 2001 şi 40.000 de lei în 2007. Şi lui Ozarchevici i-a crescut substanţial salariul – 59.055 lei ca medic la Spitalul Judeţean, faţă de 30.990 cât declara anul trecut. Şi de la CLM primeşte mai mult în actuala declaraţie: 6.628 de lei, faţă de 5.445 de lei. Fiind membru în AGA la CTP, a primit 3.691 de lei, iar în calitate de cadru didactic la UVVG – 400 de lei.
Gheorghe Penzeş are de anul trecut două terenuri în intravilan în Dombegyhaz (Ungaria), cu suprafeţe de 6.658 mp şi 677 mp. Penzeş mai deţine un apartament în municipiu şi o casă de vacanţă de 1.409 mp în Miniş. La categoria „autoturisme” sunt menţionate o Dacia 1310 din 1998 şi un VW Passat din 2006. Şi Penzeş are împrumut la bancă, la OTP Bank: 26.700 de lei declara anul trecut, anul acesta doar 19.900 de lei.Consilierul a primit anul trecut un salariu de 17.601 lei anual de la SC Servicii de Salubrizare SRL fiind director acolo şi 21.594 de lei de la SC Polaris M Holding. Şi soţia lucrează la Polaris, primind un salariu de 18.461 de lei. Dacă în mandatul trecut era membru în AGA la Gospodărirea Comunală, în acest mandat este membru la CET şi TOP, primind indemnizaţii de 6.500 de lei şi 2.256 de lei. De la CLM a primit 3.201 lei. 
Dorel Popa are un apartament de 114 mp pe Bulevardul Decebal şi un VW Tiguan cumpărat în 2008. Anul trecut declarase un BMW 520 din 2001 luat în leasing, pe care l-a vândut cu 15.000 de euro. Consilierul are puşi deoparte într-un cont 10.000 de euro. Venitul obţinut de la Biserica Maranata este de data asta mai mic: 4.519, faţă de 9.369 de lei în anul anterior. De la CLM a primit 2.576 de lei, iar de la CNPAS Arad – 20.400 de lei.
Petru Roşu, consilier de la începutul acestui an, are două terenuri în intravilanul municipiului (5.000 mp în Sânicolaul Mic, respectiv 478 mp) şi două terenuri agricole de 7.000 mp şi 900 mp în Sântana. În privinţa clădirilor, deţine două case, una de 210 mp în municipiu (valoare impozabilă 324.532 lei) şi una de 78 mp în Sântana. De asemenea, are o casă de vacanţă în Petroşani (Parâng) de 130 mp şi o altă casă de vacanţă în judeţul Cluj (Răchiţele), de 150 mp. Roşu are un VW Passat din 1996 şi un împrumut acordat unei femei, în valoare de 15.000 de euro. De altfel şi el a împrumutat de la o bancă, 24.000 de euro. În ceea ce priveşte venitul, acesta a declarat 8.509 lei de la PF OKEY Service şi 800 de lei de la BT Asigurări.
Gheorghe Schill are un teren de 112 mp pe strada Eminescu în municipiu şi o casă la aceeaşi adresă, un Ford Siera din 1990 şi un Opel Astra din 2008. Pensia pe care a primit-o a însumat aproape 11.000 de lei. Din indemnizaţia de la CLM a însumat 6.480 de lei, iar indemnizaţia ca membru în AGA – 5.520 de lei.
Ştefan Tabuia deţine un teren de 9.500 mp pe Calea Aurel Vlaicu, unul de 1.100 mp la Sălăjeni (Sebiş), o casă de 265 mp în Vlaicu, alta de 32 mp la Sălăjeni şi un autoservice de 245 mp tot în Vlaicu. Consilierul deţine o Dacia 1310 din 1999 şi are un fond de investiţii – 680 de acţiuni care în declaraţia anterioară valorau 1.200.000 de lei. Tabuia a împrumutat şi el de la o bancă 20.000 de euro, iar pensia i s-a dublat de la 10.000 de lei pe an, la peste 20.000 de lei. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu pensia soţiei. Indemnizaţia CLM a fost de 3.050 lei, iar pentru calitatea de membru în AGA la CTP a primit 1.714 lei.
Traian Vlaicu-Hergane are un apartament în municipiu de 86 mp şi un VW Golf 5 din 2008. Dacă în declaraţia de anul trecut erau menţionate acţiuni cu o valoare de 5000 de euro, care nu mai există în declaraţia actualizată. De asemenea, nu mai este amintit împrumutul de la bancă de 9000 de euro, scadent în 2024. Veniturile au crescut de data asta: consilierul câştiga de la RADM ca inginer în construcţii 11.323 de lei, iar în actuala declaraţie – 18.762 de lei. Şi primăria a primit mai mult decât în anul precedent, de la 8452 de lei, la 10.252 de lei pentru consilierul Vlaicu-Hergane, ir pentru că a reprezentat CLM în AGA la CET – 11.860, faţă de 8.017 lei în anul anterior. Veniturile soţiei aproape s-au dublat, de la 16.379 de lei ca profesoară, la 31.669 de lei. 
Lucian Şerb are în concesiune un apartament de 375 mp. Faţă de declaraţia din 2008 a mai apărut un autoturism Opel fabricat în 1996, dar mai are 3 Dacia fără să fie menţionat anul de fabricaţie. Anul trecut Şerb a contractat un împrumut bancar de 18.500 de lei scadent în 2018. Şi lui i-a crescut salariul de la Primărie într-un an, de la 5.766 de lei, la 8.045 de lei, iar în calitate de reprezentant în AGA la Gospodărirea Comunală a câştigat 6.876 de lei. Indemnizaţia de consilier – 4.557 de lei.
Dacian Ţolea a declarat un teren de 831 mp în intravilan la Zimand-Cuz, un apartament de 82 mp pe Bulevardul Revoluţiei. Ca director de departament la Universitatea Aurel Vlaicu i-au crescut veniturile de la un an la altul de la 5.940 la 10.514 lei. A dispărut de această dată venitul obţinut din închirierea unui spaţiu – 6000 de lei. Ca membru în Consiliul de administraţie la SC Aeroportul Arad, câştiga în 2007 aproximativ  7.700 de lei, iar în 2008 – 4.500 de lei. De la RECONS, ca membru în AGA a obţinut 2.500 de lei, iar de la Bermo Group pentru consultanţă – 4.500 de lei.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.M.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro