Stire

Sever Jurcă: ?Un grup puternic de liberali arădeni a sesizat conducerea centrală că sunt dorit din nou ca preşedinte?

08.07.2009 ⋅ 0 comentarii

- Domnule Jurcă, ne puteţi spune secretul numirii dumneavoastră în funcţia de preşedinte interimar al PNL Arad?- Liberalii din judeţul Arad şi-au dorit ca eu să revin în această funcţie. Un grup puternic de liberali arădeni au sesizat conducerea centrală că sunt dorit din nou ca preşedinte iar eu am acceptat. - Cine face parte din acel „grup puternic”?- Nu doresc să intru în astfel de amănunte, dar aşa s-a întâmplat. Am avut o discuţie cu preşedintele PNL Crin Antonescu şi cu prim-vicepreşedintele Ludovic Orban şi am căzut de-acord să mă întorc. Joi s-a făcut această propunere, iar eu am acceptat pentru că îmi doream să fiu preşe-dinte interimar. Nu acceptam altă funcţie în partid pentru că aşa consider că s-a făcut dreptate după trei ani. - Până duminică, eraţi membru PDL...- Mi-am dat demisia din PDL şi m-am înscris în PNL. În momentul confirmării îndeplineam toate condiţiile statutare pentru a deveni preşedinte. - Care vor fi primele măsuri pe care le veţi lua?- Mă aşteaptă o muncă foarte grea, să canalizez toate eforturile de organizare a liberalilor în judeţul Arad pentru că de la plecarea mea s-au obţinut rezultate tot mai slabe. Sper să pun organizaţiile locale pe picioare, voi avea multă alergătură de făcut. Fac un apel la toţi PLD-iştii care nu s-au regăsit în PDL să mă urmeze înapoi în PNL.-Dumneavoastră nu v-aţi putut integra în PDL Arad?- Eu nu mă puteam regăsi în PDL, deoarece acelui partid îi lipseşte spiritul liberal. Este departe de a fi liberal, şi mă refer aici la conducerea locală. De aceea, fac apel la toţi din fostul PLD să se întoarcă în PNL.- Nu schimbaţi numai partidul, daţi şi puterea pe opoziţie...- Trec în opoziţie, iar din funcţia de consilier judeţean îmi voi da demisia în această săptămână. Nu îmi place să umblu cu jumătăţi de măsură, dintr-un loc călduţ am ales să merg la muncă.- Cum evaluaţi traiectoria PNL Arad sub conducerea lui Gavril Popescu?- Din ceea ce spun colegii mei s-a lucrat foarte slab. Gavril Popescu nu s-a implicat deloc în campania electorală. Eu ştiu ce înseamnă munca la partid, deoarece am creat PLD de la zero. - Veţi forma un nou Birou Judeţean de conducere al partidului, şi dacă o veţi face, Gavril Popescu va fi printre membri?- Nu, Biroul Judeţean rămâne acelaşi, dar cei care nu pun osul la muncă se vor elimina singuri. Domnul Popescu a spus în faţa Biroului Naţional că deşi Orban i-a propus să fie prim-vicepreşedinte, a refuzat.  Şi eu aş fi refuzat această variantă pentru că nu este bine să mai existe discuţii, după ce măsura schimbării preşedintelui a fost luată. A spus că va rămâne simplu membru. Oricum, domnul Popescu a strâns semnături ale persoanelor din Arad care se opuneau numirii mele, adică liberalii de sub aria sa de influenţă. Însă pe mine m-au dorit oamenii de mult...Veţi vedea o altă faţă a PNL la Arad , iar faptele noastre se vor vedea la votul pentru preşedintele României.
Jurcă va fi instalat miercuri, în prezenţa lui Ludovic Orban
Instalarea oficială a lui Sever Jurcă în funcţia de preşedinte interimar al filialei PNL Arad va avea loc în cursul zilei de miercuri, în prezenţa prim vicepreşedintelui Ludovic Orban. Ora la care va sosi în Arad liderul PNL nu este cunoscută încă, Sever Jurcă spunându-ne că programul încărcat al lui Orban nu îi permite să dea ca sigură o anumită oră.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro