Stire

Tone de cafea confiscate la frontieră

13.07.2009 ⋅ 0 comentarii

Tone de cafea în neregulă, care urmau să intre în ţară prin frontieră au fost confiscate de autorităţi la sfârşitul săptămânii trecute, după ce poliţiştii arădeni au avut suspiciuni cu privire la datele scrise în documentele de însoţire a mărfurilor dintr-un TIR şi au informat comisarii Gărzii Financiare Arad şi inspectorii vamali din cadrul DJAOV Arad. În cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 11,30, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un TIR condus de un român în vârstă de 37 de ani. Conform documentelor de însoţire a mărfii pe care  şoferul le-a prezentat la controlul specific de frontieră, acesta transporta 15.552 de kilograme de  cafea din Germania pentru o societate comercială din România. Suspiciunile poliţiştilor de frontieră au pornit de la datele inscripţionate în documentele de însoţire ale mărfii, aceştia observând că aceasta nu corespundea cu actele. Drept urmare au anunţat comisarii Gărzii Financiare Arad şi inspectorii vamali din cadrul DJAOV Arad. Întreaga cantitate de cafea a fost predată comisarilor Gărzii Financiare, care vor contina cercetările, iar la finalizarea cazului urmează să fie luate măsurile legale ce se impun.

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro