Viaţa în penitenciar nu poate fi descrisã în cuvinte – este o adevãratã luptã, însã mai grea este lupta pe care deţiunuţii o au cu ei înşişi: cu întrebãrile pe care şi le pun zilnic şi cu mustrãrile pe care le au din cauza faptelor sãvârşite: din nebunie, din prostie, teribilism sau pur şi simplu din inconştienţã.Este şi cazul unui bãrbat de 41 de ani care are de ispãşit o pedeapsã de 15 ani de închisoare, pentru omor.Mirel Petru Vasil se aflã  de 7 ani în penitenciar pentru o faptã deosebit de gravã pe care o regretã nespus: a omorât un om. Cel mai dureros lucru însã este faptul cã aici dupã gratii este nevoit sã stea departe de familia lui, în mod deosebit de singurul sãu fiu pe care nu l-a mai vãzut din ziua în care a fost arestat şi pe care îl iubeşte nespus de mult.
„Bãieţelul meu este cel mai frumos lucru care mi s-a putut întâmpla în viaţã. Apoi, îmi gãsesc liniştea în cãrţi. Am o bibliotecã de peste 5000 de volume. Toatã viaţa am cumpãrat cãrţi şi mi-a plãcut sã citesc, lucru pe care îl fac şi în prezent, în penitenciar. Cel mai mult mã pasioneazã cãrţile de filosofie şi istorie”, spune Mirel Vasil, persoanã privatã de libertate, în cadrul Penitenciarului Arad.Când vine vorba de motivul pentru care se aflã închis evitã sã vorbeascã şi se întristeazã. Regretã fapta pe care a sãvârşit-o cu mulţi ani în urmã, se cãieşte şi plãteşte pentru acest lucru cu libertatea şi cu neputinţa de a-şi vedea fiul.Înainte sã fie închis a încercat de douã ori sã intre la Facultatea de Matematicã din Timişoara, dar soarta a fãcut sã nu reuşeascã. Mai târziu s-a angajat în Simeria, unde locuia ca gestionar la o bazã de aprovizionare tehnico-materialã a agriculturii. Totul pãrea sã meargã bine, însã relaţia cu soţia a început sã nu mai meargã aşa bine, lucru care a dus la o rupturã în familie. „Am divorţat de soţia mea. Motivul am fost eu, pentru cã am neglijat-o şi am crezut cã dacã îi aduc bani acasã are tot ce-i trebuie, dar am uitat sã-i ofer şi dragoste. Copilul a rãmas la ea, dar îmi petreceam foarte mult timp cu el. În prezent soţia este recãsãtoritã cu un bãrbat mult mai în vârstã şi nu prea mai ţinem legãtura. Mama este singura care, deşi este bolnavã, mã viziteazã mai des. Mai am o sorã şi cumnatul meu, care mai vin din când în când la mine”, spune Mirel Vasil.Pentru a uita de griji şi de faptul cã este închis, Mirel se implicã în diferite acţiuni în cadrul penitenciarului. Face parte din echipa din cadul Serviciului de educaţie şi asistenţã psiho-socialã, unde are grijã sã alfabetizeze deţinuţii care nu au şcoalã. De asemenea, Mirel susţine şi cursuri de educaţie în sãnãtate, unde le vorbeşte colegilor despre anumite boli şi despre gravitatea acestora. Nu se dã înapoi nici de la munca de jos şi dacã este nevoie dã o mânã de ajutor şi la curãţenie. Face acest lucru cu drag şi este bucuros atunci când poate fi util.„ Fac toate aceste lucruri pentru a nu mã mai gândi atât de mult la viaţa mea, la cei dragi şi la ce am fãcut. Pe bãieţel nu l-am mai vãzut din ziua în care am fost arestat. Eram cu el de mânã când m-au luat. O perioadã de timp i-am ascuns adevãrul. I-am spus cã sunt plecat în Spania, dar a aflat repede. De-atunci mi-a şi scris câteva scrisori şi în rest mai aflu de la mama şi sora mea ce mai face. Ştiu cã e un împãtimit al calculatoarelor şi cã învaţã foarte bine. Îmi pare rãu cã l-am pãrãsit când avea mai mare nevoie de mine, dar îmi asum culpa”, spune bãrbatul trist.În privinţa credinţei, Mirel s-a declarat agnostic şi spune cã de multe ori este convins de existenţa lui Dumnezeu, însã uneori are îndoieli cã cineva ar exista acolo sus. Chiar şi aşa, tot el recunoaşte cã: „fãrã Dumnezeu sunt pierdut!”Poate cã realitatea durã l-a fãcut sã îşi punã prea multe întrebãri la care nu a gãsit încã rãspuns. „Am nenumãrate certuri cu Dumenzeu şi cea mai des întrebare adresatã Lui este „de ce?”. Rãspunsul nu l-a primit încã, dar este sigur de un singur lucru: „Toate relele care ni se întâmplã în viaţã au un sens. Dumnezeu îi pune la încercare pe cei pe care-i iubeşte”, a mai spus Mirel, de aceastã datã sigur pe el.Deşi a citit foarte multe cãrţi, spune cu modestie cã nu se considerã nici mãcar semidoct. „Un mare filosof spune cã în viaţã te loveşti de atât de multe lucruri de care nu ai nevoie, aşa şi eu, am citit atât de multe cãrţi, din care poate n-am învãţat nimic!”, mai spune Mirel.Viaţa pe care a avut-o nu a fost uşoarã deloc, iar ceea ce regretã cel mai mult este cã avea mania de a bea peste mãsurã. „Dacã aş putea sã dau timpul înapoi, un lucru pe care nu l-aş mai face ar fi sã nu mai beau, iar asta ar rezolva multe, care poate nu s-ar fi întâmplat dacã nu aş fi avut acest viciu”. Sfatul pe care l-ar da tuturor celor care sunt consumatori de alcool ar fi sã se adreseze unei asociaţii de genul: „Alcoolicii anonimi”, care dupã pãrerea lui i-ar ajuta sã realizeze ce au de pierdut dacã vor continua sã bea.

„Mi-e ruşine s-o spun şi îmi pare rãu pentru ce am fãcut. Mi-e greu sã vorbesc despre lucrul ãsta, dar aşa în câteva cuvinte expeditive o sã vã spun ce s-a întâmplat. Am fost cu bãieţelul meu la ţarã, la bunicii mei şi acolo am avut o altercaţie cu o persoanã care mi-a lovit copilul. Eram şi bãut, pentru cã din pãcate unul dintre viciile mele era alcoolul” - Mirel Vasil.

Sursa: Observator.info