Stire

Nădab ? Piaţă nouă, frumos amenajată pentru toţi legumicultorii

16.07.2009 ⋅ 0 comentarii

Oraşul Chişineu-Criş aflat în plină dezvoltare economico-socială administrează una dintre cele mai mari localităţi aparţinătoare – Nădab. Prezent pe harta judeţului din cele mai vechi timpuri, satul este în creştere economică şi socială, mai ales în ultimii ani. Meritul deosebit revine conducerii administrative a oraşului, echipei de consilieri locali şi în mod special primarului Gheorghe Burdan, dinamic şi eficient, un profesionist prin excelenţă. Pe lângă reabilitări de străzi, unităţi şcolare şi preşcolare, bază sportivă, reparaţii şi modernizări – a venit şi rândul înfăptuirii unei mai vechi dorinţe a locuitorilor, o piaţă legumicolă.
Ţinând cont de faptul că nădăbanii sunt buni agrcultori, ideea înfiinţării unei pieţe legumicole este de bun augur, şi, în mod sigur, cu bătaie lungă. Tocmai de aceea primăria, şi consiliul local au alocat sumele necesare construirii acestui obiectiv, astfel că, în urmă cu două săptămâni – Piaţa Nădab s-a deschis! Joia (trecută), ziua de piaţă a localităţii – a avut loc şi sfinţirea acesteia, în prezenţa primarului, a autorităţilor locale. O zi frumoasă, plină de soare deloc supărător, într-un cadru natural umbrit de edificiul impunător al bisericii, în plin centru – oamenii au venit la piaţă. Unii cu legume şi fructe, alţii cu sacoşele gata pregătite pentru cumpărături, dar şi curioşi dornici să afle preţuri, să testeze piaţa sau doar să se mai pună „la rând” cu noutăţile. „Am ţinut cont de această nevoie a comunităţii din Nădab de a avea o piaţă proprie” – spune primarul. Spaţiul destinat comerţului este destul de generos, betonat, iar mesele noi oferă un aspect civilizat activităţii comerciale. „Vom continua lucrul la piaţă în viitorul apropiat, prin acoperirea ei, tocmai ca oamenii să poată veni aici indiferent de anotimp.” Cele aproape 30 de mese au oferit celor prezenţi produse legumicole de cea mai bună calitate: roşii de grădină, ardei graşi, porumb de lapte numai bun de fiert, vinete, castraveţi de vară, fasole, cartofi noi, ceapă, usuturoi, lactate, dar şi lubeniţe şi pepeni. Am întâlnit în piaţă şi legumicultori din zone apropiate care şi-au luat inima-n dinţi şi au venit cu marfă la piaţa din Nădab. Alţii au pus pe mese, pe lângă legume, vechituri de talcioc. Deh, ce  să faci, omul vrea să mai facă un ban şi încearcă orice...
Despre piaţă, cu nădăbaniiNe-am învârtit şi noi prin proaspăta piaţă în ideea unui scurt dialog cu cei prezenţi.
Marioara Vorindan: „E foarte bună ideea unei pieţe aici la noi în sat. Aproape toţi avem grădină, aşa că e un lucru bun că poţi veni aici cu produsele şi nu mai trebuie să mergem la Criş sau în alte părţi. Vin cumpărători şi vânzători din alte zone şi va fi bine pentru toată lumea!”
Floare Purtan: „Toată lauda pentru domnul primar care a ţinut cont de dorinţa noastră de a avea şi noi o piaţă. Suntem o localitate mare, trebuie să avem şi noi o piaţă a noastră, aşa e normal. Avem oameni de bază în primărie şi suntem siguri că mergem înainte, doar se vede câte s-au făcut!”
Maria Haica: „Ne bucurăm că avem şi noi piaţă, chiar dacă la început lucrurile merg mai slab, aşa e până când lumea se obişnuieşte şi se duce vorba că aici e piaţă, joia! Avem grădini, legumele noastre îs tare bune, de ce să nu vină lumea să le cumpere?!” 
Aurel Oniţă: „S-au făcut multe lucruri bune la Nădab, printre care acum şi piaţa. Asta înseamnă că avem un primar harnic şi deosebit de interesat de problemele comunităţii. În urmă cu ceva ani, localitatea era destul de înapoiată, dar, după cum vedeţi, lucrurile încep să se mişte şi începem şi noi să scoatem cu mândrie capul în lume!”
Gheorghe Sârb (Cintei): „Sunt legumicultor şi am auzit că s-a deschis piaţa la Nădab. Am venit şi eu să văd cum e şi am adus varză şi castraveţi. Voi veni în fiecare joi – şi sunt sigur că, până la urmă - vor veni şi alţi producători din zonele apropiate. Aşa e şi bine să fie cât mai multă marfă să aibă omul de unde alege. Cine vrea să cumpere legume bune şi de calitate, vine din orice parte a judeţului!”
Floare Cladovan: „Sigur că e bine că s-a deschis piaţă la noi în sat, chiar dacă nu e ca la Arad, nici n-are cum să fie! După cum am auzit, piaţa se va mări ca să se poată vinde şi alte produse, nu numai cele agricole. Avem oameni de bază în primăria oraşului, aşa că ne bucurăm de toate cele câte se fac. Mai mult se bucură tineretul şi oamenii în putere, c-aşa-i bine, ca omul să muncească şi să se bucure de roadele muncii lui”.

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R.Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro