Stire

Inundaţie pe strada Ghioceilor, dezastru ?n toate cartierele ?n care se fac reabilitări din cauza incompetenţei lucrătorilor

30.07.2009 ⋅ 0 comentarii

Grandiosul proiect legat de canalizarea celor mai văduvite cartiere arădene, Bujac, Gai şi Sânicolaul Mic a fost unul din punctele forte din programul managerial de succes electoral al actualei administraţii locale. Acest vis al arădenilor a fost posibil datorită unui împrumut serios de vreo 50 de milioane de euro de la Banca Mondială din care arădenii vor înapoia 20% din sumă. Banii primiţi s-au pus la bătaie, lucrările au demarat, cartierele vizate sunt răvăşite în ultimul hal, scopul fiind realizarea canalizării şi reabilitării stradale.
Oameni disperaţi pe strada Ghioceilor, cartierul Bujac. De ce? S-a spart conducta principală de apă potabilă, iar strada adâncită de săpăturile menite să-i asigure reabilitarea - s-a transformat într-o albie adâncă plină cu apă de la un capăt la altul. Lumea iese la poartă, cine poate! – unii se revoltă, alţii se crucesc, dau din umeri sau pe telefoane.Familia Rogojanu, alături de vecinii lor, Drăgoiu ne spun că „dezastrul ţine din februarie. Ba au înlocuit ţevi, ba au săpat pentru canalizare, acum vor să facă drumul. Nu este săptămână să nu ne lase fără apă sau curent. Cu strada noastră s-au început lucrările şi după cum se vede, noi suntem cei mai ghinionişti. Toate firmele astea care fac diferite lucrări sunt o catastofă: sparg ţevi, conducte, smulg ţevile de gaz, de curent! De când a început nebunia asta nu facem altceva decât să dăm pe telefoane la primărie sau  la companiile de care aparţin. Eu sunt bolnavă, mereu vine salvarea la mine, dar acum chiar că nu mai poate veni...” Vecina Drăgoiu este extrem de revoltată: „habar nu au să lucreze! Distrug casele oamenilor,  ne-au înfundat canalizarea, trei luni nu am putut ieşi cu maşinile din curte...În fecare zi ne opresc apa de câteva ori pe zi! Acum, altă belea, au spart magistrala de apă potabilă! Am sunat la ora 8 dimineaţa la Apă-Canal, au venit, nu ştiu ce-au făcut, dar uitaţi-vă că e deja lac de acumulare pe toată strada iar apa intră în curţi!”Un peisaj „mortal”(lacustru) se întinde pe toată strada Ghioceilor. Apa musteşte, bălteşte şi creşte sub ochii îngroziţi ai locatarilor. Întrebăm şeful de lucrări, Pavel Muntean de la firma „CONAR” despre inundaţie: „Scrieţi ce vreţi, asta e. Noi facem acum lucrări de reabilitare stradală. Am lipsit cât să iau o ţeavă, am dat ordin muncitorilor ca într-un anumit segment de stradă săpăturile să se facă manual din cauza conductelor, a racoardelor, dar unul dintre muncitori a folosit utilajul care a atins magistrala de apă potabilă a zonei! Am sunat la ora 8 la Apă-Canal, au venit pe la 10, au închis apa, dar vanele nu sunt bine închise, de aceea s-a ajuns aici!” – răbufneşte şeful. Oamenii se căznesc din greu să facă ceva, scot apa cu două pompe montate la ambele capete ale străzii, dar fără niciun rezultat. Apa e îndărătnică şi curge insidios. Locatarii le aruncă priviri negre: „n-au văzut că aici e o conductă veche, din azbociment?! Lovesc ca nebunii cu utilajele, numai să termine cât mai repede! Oare noi nu ne-am săturat de mizeria asta şi de toate nenorocirile pe care ni le-au făcut?! Mai bine rămânea ca înainte, că aveam stradă frumoasă, asfaltată şi jgheaburi pentru evacuarea apei. Acum parcă suntem într-o cloacă. Un copil chiar a căzut într-unul din şanţurile astea care se sapă şi apoi rămân multe zile aşa, pentru că se apucă de altceva sau strică şi trebuie să repare. Ne-au distrus strada, casele, conductele, toate reţelele subterane!”
„În toate cartierele e dezastru!”Sunt cuvintele şefului de la Intervenţii Apă-Canal, Maghici. Omul dă din mâini, revoltat: „Ce să facem noi, o echipă de 12 oameni în tot oraşul ăsta? Ce vedeţi aici se întâmplă, aproape zilnic, în toate cartierele în care se fac lucrări de reabilitare şi canalizare! Nu sunt atenţi, lucrează aiurea, în loc să ţină cont de ţevăria subterană şi să sape manual acolo unde se impune acest lucru, ei dau lovitura de graţie cu utilajul! Pagubă şi dezastru! Aşa e zilnic, vin dimineaţa şi ajung acasă la 1-2 noaptea!” ***Omul are dreptate. Muncitorii, fie că sunt de la AMARAD, CONAR, ICIM sau alte firme - lasă dezastru în urmă, lucrând extrem de neglijent, şi, iată, total iresponsabil. Maghici ne-a indicat că aceeaşi situaţie se afla ieri şi pe strada Fulgerului – cartier A. Vlaicu unde tot din cauza unei conducte sparte – şase blocuri cu opt etaje au rămas fără apă...Punem o întrebare: cine răspunde de toate aceste lucrări de cea mai proastă calitate care aduc atâtea prejudicii şi necazuri locatarilor? Muncitorii acestor firme nu sunt traşi la răspundere?! Poţi distruge o magistrală, smulge o ţeavă de gaz, rupe alte ţevării subterane – fără să răspunzi pentru incompetenţa care poate costa vieţi?! Apropro, cine plăteşte râul de apă potabilă care a curs aiurea sau cine face evaluarea acestor muncitori de toată jena care produc atâtea pagube importante?! 

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R.Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro