Stire

Social-democraţii atacă prefectul

04.08.2009 ⋅ 0 comentarii

Poziţia exprimată de prefectul Călin Bibarţ pe seama schimbării unor directori de spitale din judeţul Arad nu a fost pe placul celor de la PSD, care îl consideră pe Bibarţ  „o marionetă care execută întocmai ordinele transmise de Gheorghe Falcă.„ Cel care s-a exprimat împotriva prefectului este social-democratul Marian Melinte, acesta spunând că prefectul şi-a jignit propria profesie atunci când a spus că un pădurar nu este nimerit pentru funcţia de director de spital. „Înţelegem din cele spuse de domnul prefect că este de-a dreptul ruşinos să fii pădurar sau să avansezi în cariera profesională. Îi amintim însă că şi domnia sa nu este altceva decât un pădurar avansat în funcţia de prefect de către mai marii PD-L şi de interesele acestora. Ceea ce nu reuşim să înţelegem este motivul pentru care domnul Bibarţ se complace în această situaţie jenantă şi se prezintă de fiecare dată, ca un soldat instruit, la uşa domnului Falcă, ori de câte ori primarul vrea să-i traseze o nouă sarcină de partid”, a declarat Marian Melinte. Îndemnul adresat de social-democraţi prefectului Călin Bibarţ este cel de a „nu se mai implica în jocurile politice ale PDL”, ci să „îşi ia în serios statutul de înalt funcţionar public”. Prefectul Călin Bibarţ ne-a declarat că nu comentează declaraţiile oamenilor politici, „oricare ar fi aceştia”, dar şi-a menţinut poziţia de a-l considera pe noul director al spitalului Dezna, Ioan Herbei, o alegere nepotrivită. „Eu am susţinut şi atunci că meseria de pădurar este una cât se poate de onorabliă, însă pădurarii ar trebui să se ocupe de păduri şi nu de sănătatea oamenilor. Ca prefect pot să spune că asigurarea sănătăţii arădenilor este o prioritate de-a mea”, a conchis prefectul Călin Bibarţ despre problema legată de pregătirea noului director al spitalului Dezna.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro