Stire

Cinci mari maeştri şi-au anunţat prezenţa la Arad Open 2009

04.08.2009 ⋅ 0 comentarii

Cu o săptămână înainte de startul turneului internaţional de şah Arad Open 2009 şi-au anunţat deja participarea peste 100 de jucători din România, Ungaria, Republica Moldova, Serbia, Italia, Olanda, Polonia, Germania, Ucraina şi Estonia. Printre ei se află cinci mari maeştri şi 9 maeştri internaţionali, toţi în căutarea marelui premiu de aproape 1000 euro. Favoritul principal al turneului este marele maestru Constantin Lupulescu (Elo 2620), care de la ediţia de anul trecut a trecut de bariera celor 2600 de puncte ELO. Marele maestru din Serbia Zlatko Ilincic (2479), învingător la ediţia din 2008 vine şi el să-şi apere titlul câştigat anul trecut. Un alt participant învingător în trecut la Arad este şi maestrul internaţional Cătălin Ardelean (2494) care a câştigat ediţia din 2007 a Cupei Vados. Lista marilor maeştrii este completată de Grigore George (2558) şi Vlad Jianu (2527), precum şi de marele maestru german Michaell Hofmann. Altfel, pentru copiii în vârstă de până la 12 ani (născuţi după 1 ianuarie 1997) există un concurs separat, care se anunţă la fel de interesant ca şi turneul principal având în vedere că face parte din circuitul Grand Prix Junior 2009. De asemenea vor mai avea loc interesante concursuri de şah klotz şi şah combinat, precum şi lecţii de şah cu mari maeştrii, gratuite pentru participanţi.Turneul se va desfăşura pe parcursul a 9 runde în perioada 8-14 august şi va avea loc la Sala Polivalentă din Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Daniel Berar ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro