Stire

?n Chisindia au ?nceput lucrările la Căminul Cultural, iar ?n zilele următoare va ?ncepe reabilitarea străzii principale

05.08.2009 ⋅ 0 comentarii

Chisindia, o comună relativ mică (aproximativ 1.500 de locuitori), începe să se dezvolte sub atenta conducere a primarului Ionel Paşca. Situată la 92 de kilometri distanţă de Arad, în apropierea oraşului Sebiş, Chisindia are în administrare satele Văsoaia şi Păiuşeni. Pentru dezvoltarea comunei, primarul Ionel Paşca, aflat la primul mandat, a realizat deja o serie de proiecte pe care doreşte să le ducă la îndeplinire cât mai repede posibil. Printre cele mai importante dar şi cele mai necesare ar fi reabilitarea străzii principale a localităţii Chisindi, introducerea canalizării şi reabilitarea unor drumuri comunale. „Sunt multe de făcut în localitate, dar şi în satele apărţinătoare, însă pe rând sperăm să le ducem la bun sfârşit”, ne spune Ionel Paşca, primarul comunei.  Au început lucrările la Căminul CulturalLuna trecută au început lucrările la renovarea şi extinderea Căminului Cultural din localitate. Aici se are în vedere refacerea şi modernizarea vechiului cămin, dar şi construirea unui corp separat unde vor funcţiona o bucătărie modern utilată, magazie, vestiare şi grupuri sanitare. Căminul va avea o capacitate de 300 de persoane, locuitorii de aici putând desfăşura diferite evenimente, precum nunţi sau botezuri: „Intenţionăm să amenajăm căminul astfel încât să fie cât mai util pentru cetăţeni. Aici vor putea organiza diferite evenimente, construcţia fiind foarte încăpătoare...”   
Şcoală generală modernă la ChisindiaÎncă de la începutul mandatului, Ionel Paşca a avut în atenţie situaţia Şcolii Generale din localitate. Pentru a nu fi probleme în cazul obţinerii avizului sanitar, şcoala a fost modernizată, prin renovarea interiorului - coridorul şi sălile de clasă, dar şi prin construirea unor grupuri sanitare după standardele europene. În privinţa încălzirii, în şcoală funcţionează o centrală termică, neexistând probleme pe timpul iernii. Pentru ca unitatea de învăţământ să fie cu adevărat modernă, primarul doreşte să mai obţină fonduri şi pentru faţada clădirii. Un alt proiect care vine în ajutorul elevilor constă în construirea unei săli de sport de tip II, în valoare de aproximativ 7 miliarde de lei vechi.Edilul comunei s-a gândit şi la preşcolari - „Avem destul de mulţi copii în comună şi în acest sens am realizat un proiect pentru construirea unei Grădiniţe, care acum se afla pe masa dezbaterilor. Ar fi foarte folositoare pentru noi”. Clădirea va fi amplasată pe actualul spaţiu de joacă, pe strada principală. 
Priorităţi: reabilitarea străzii principale, drumurile comunale, aducţiunea de apăÎn zilele următoare vor începe lucrările de asfaltare a străzii principale din Chisindia. Valoarea totală a proiectului ajunge la 17 miliarde de lei vechi, cinci miliarde fiind deja acordaţi de către Guvern - „Este o lucrare importantă şi am obţinut deja o parte din finanţare, de la Guvern. Este mult de lucru dar sperăm ca până la toamnă să fie gata”, spune Paşca. Şi drumurile comunale Chisindia - Văsoaia şi Chisindia  - Păiuşeni (4,5 kilometri) vor fi refăcute: „Sunt multe de făcut şi în satele apărţinătoare de Chisindia. Drumurile sunt cele mai importante pentru că sunt destul de degradate. În Păiuşeni trebuie reabilitat şi Căminul Cultural”, spune Paşca. Asfaltarea drumurilor comunale vor fi finanţate printr-un proiect câştigat pe Măsura 3.2.2 De asemenea se lucrează la realizarea studiului de fezabilitate pentru aducţiunea de apă în comună ce va servi localităţii Chisindia dar şi comunei vecine, Buteni - „S-au făcut deja probe şi analize pentru apă, măsurătorile necesare. Totul este în regulă doar să realizăm proiectul şi să primim finanţare în acest sens”, ne explică primarul.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro