Stire

Avalanşă de şoferi depistaţi la volan fără permise de conducere

05.08.2009 ⋅ 0 comentarii

La Fântânele, Păuliş, Grăniceri şi Pecica au fost prinşi şoferi fără carnete, unul dintre ei fiind surprins de radar cu 116 km/h în localitate 
Poliţiştii arădeni au depistat în câteva ore mai multe persoane care circulau la volanul maşinilor pe şosele din municipiu şi din judeţ fără să aibă carnete de conducere. La Fântânele, I.Florin-Milenco în vârstă de 30 ani din Giarmata, judeţul Timiş, a fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism marca Audi, fără a a avea permis de conducere. La Păuliş. C. Cristian de 23 ani din Vărădia de Mureş a fost oprit de poliţie după ce radarul a indicat că circulă cu o viteză de 116km/h. În urma controlului, oamenii legii au descoperit că şoferul avea permisul de conducere suspendat. La Grăniceri, F. Gheorghe de 35 ani din Şiclău a fost depistat în trafic la volanul unui autoturism Peugeot tot fără permis. T. Daniel-Sorin de 39 ani din Fântânele a fost depistat în Arad, pe strada  Pădurii, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia fără să aibă carnet, aparatul etilotest demonstrând şi faptul că bărbatul consumase băuturi alcoolice înainte de-a se urca la volan. De asemenea şi poliţiştii de frontieră au descoperit un astfel de caz. Postul de control ce îşi desfăşura activitatea pe comunicaţia Arad-Nădlac, la intrare în  Pecica, a oprit pentru control un autorurism marca ,,BMW’’, condus de Ovidiu T., în vârstă de 27 ani. La controlul documentelor de identitate poliţiştii de frontieră i-au solicitat tânărului şi permisul de conducere. Băiatul  a declarat că şi-a uitat permisul acasă întrucât ieşise doar la o plimbare cu autoturismul. În urma verificărilor poliţiştii au descoperit că tânărul nu figurează în evidenţă ca posesor de permis de conducere.  Poliţiştii le-au întocmit „şoferilor” dosare de cercetare penală pentru conducere a unor autovehicule pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere aceştia urmând să răspundă în faţa legii.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro