Stire

Sever Jurcă ştie cum să ridice PNL: ?Muncă şi bani, bani şi muncă!?

10.08.2009 ⋅ 0 comentarii

„Invalidarea alegerilor din 2006 a fost cea mai mare nedreptate care mi s-a făcut în viaţă”
- Domnule preşedinte Jurcă, ce vă mână în lupta asta? De ce aţi revenit la PNL?- Îmi puneţi o întrebare pe care mi-a mai pus-o multă lume, prietenii, cunoscuţii. Mă întreabă la ce-mi trebuie o aşa de mare bătaie de cap. M-am angajat într-o luptă foarte grea şi mi-am asumat sarcini foarte grele, dată fiind situaţia pe care am găsit-o la PNL. Le-am răspuns că s-a făcut în sfârşit dreptate. Nu m-am putut împăca cu ideea că în 2006 am câştigat pe drept alegerile pentru preşedinţia PNL Arad, şi alegerile au fost invalidate. Vă spun sincer că a fost cea mai mare nedreptate care mi s-a făcut în viaţă. Nicio secundă nu am putut accepta asta. Când s-a schimbat conducerea PNL la Bucureşti, am profitat de acest lucru. Domnul Ludovic Orban cunoştea situaţia mea, mi-a dat dreptate încă de atunci, ştia că mi s-a făcut o mare nedreptate. După o discuţie cu dânsul, mi-a spus că este normal să fiu repus în funcţie, chiar dacă după trei ani şi am fost numit preşedinte interimar.  - Veniţi cu gând de răzbunare?- Nici vorbă. Nici nu am pe cine să mă răzbun, situaţia s-a schimbat între timp...- Pe domnii Popescu, Stragea...- Nu am eu treabă cu ei, viaţa s-a răzbunat singură pe toată lumea, nu am niciun fel de probleme din acest punct de vedere. Nu am venit cu gânduri de răzbunare, ci dimpotrivă cu gânduri de reunificare. Aş dori ca PNL în sfârşit să devină un partid unit, nu în sensul că trebuie să se audă o singură voce, dar dacă se ia o decizie în structurile de conducere ale partidului, să fie respectată.
„Nu voi tolera ca cineva să stea pe margine, să se uite şi după aceea să aibă pretenţii la funcţii”
- PNL a ajuns la un scor electoral scăzut şi pentru că aici dacă doi se înhamă la o muncă, trei stau deoparte şi îşi doresc să-şi frângă gâtul. Cum veţi înlătura această problemă?- Eu le-am spus tuturor când am revenit ca preşedinte că nu voi tolera ca cineva să tragă înapoi căruţa liberală. Nu voi tolera ca cineva să stea pe margine, să se uite şi după aceea să aibă pretenţii la funcţii. În PNL, criteriile care vor conta vor fi munca şi contribuţia financiară. Muncă şi bani, bani şi muncă! Pentru că fără muncă nu se poate face politică, este clar, m-am convins de acest lucru. Şi, din păcate, am găsit o situaţie foarte grea, în sensul că sunt datorii din martie 2008, la întreţinere. Este inadmisibil aşa ceva, nu ştiu ce au făcut preşedinţii dinaintea mea. Au stat pe scaune şi nu s-au gândit să plătească acele datorii. Organizaţiile din judeţ, nu mai vorbesc, sunt la pământ. Din păcate este cam târziu până la alegerile prezidenţiale, dar vom încerca să mergem în judeţ. În fiecare week-end vom fi în judeţ, să vorbim cu oamenii, să reorganizăm organizaţiile locale. Ele sunt temelia, fără ele nu avem nicio şansă la alegeri. - Care sunt oamenii pe care se poate reclădi această filială? Orice partid cu pretenţii trebuie să aibă mai multe personalităţi.- Am foarte mulţi oameni cu care pot conlucra şi obţine rezultate. Nu aş vrea să fac enumerări, dar acum cei mai apropiaţi îmi sunt Neluţu Cristina, Călin Abrudan şi primarul din Târnova, Florin Farcaşiu. Îi enumăr numai pe ei, aş mai putea enumera vreo 10 oameni, dar nu vreau să se supere unul şi altul. I-am amintit pe ei pentru că este de notorietate că m-au sprijinit şi să revin.- Aţi enumerat oameni vechi în PNL. Spuneaţi că PNL are nevoie de muncă şi de bani. Cu munca poate va fi mai uşor. Cum va fi cu banii, într-o perioadă de criză şi cu contracandidaţi două partide la guvernare?- Va fi greu, va trebui să compensăm lipsa banilor cu munca. Am experienţa de la PLD, când nu am avut bani, şi totuşi am obţinut 12%. Se poate compensa lipsa banilor cu munca. Cei care nu au timp să muncească pentru că fac bani, vor trebui să contribuie financiar. Am semnale de la mai mulţi oameni de afaceri că ne vor sprijini.
„Am promis că la alegerile prezidenţiale PNL va obţine la Arad un rezultat peste media pe ţară”
- Când aţi vorbit la Bucureşti să reveniţi preşedinte, vi s-au stabilit obiective?- Nu mi s-au stabilit obiective, dar eu am promis că voi încerca să ridic filiala PNL Arad – care are un mare potenţial – în aşa fel ca la alegerile prezidenţiale să fie peste media pe ţară. Pentru că în ultima perioadă, Aradul a fost tot sub media pe ţară. Dacă mă lăsau în pace şi nu îmi nivalidau alegerile, eu vă garantez că PNL Arad ar fi fost la toate alegerile peste media pe ţară.- Când aţi fost contestat, invalidat, principalul capăt de acuzare era că sunteţi omul PD-ului. Prin plecarea la PLD-ul lui Stolojan, apoi prin fuziunea cu PD, le-aţi dat apă la moară.- Eu cred că dimpotrivă. Se poate acum constata că nu am fost şi nu voi fi omul PDL. Am plecat dintr-o poziţie foarte bună, am fost prim-vicepreşedinte, consilier judeţean, nimeni nu putea spune că nu aveam o poziţie călduţă. Mi-am dat demisia din Consiliul Judeţean şi PDL şi am venit aici să muncesc. Nu poate să spună nimeni că sunt omul lor, dimpotrivă, trebuie să se convingă că niciodată nu am fost omul PD! Pentru că eram atunci în Alianţa Dreptate şi Adevăr, am militat ca acea alianţă să funcţioneze, atât. Împrejurarea că am fost o perioadă la PLD, este adevărat, a fost pentru că am fost dat afară din PNL, să nu uităm. Atunci, ce era să fac? Mai ales că PLD era tot un partid liberal. Şi am avut rezultate foarte bune în doar câteva luni – 12% la alegerile europarlamentare, la nivelul Aradului.
„PDL prea şi-a luat-o în cap, prea se comportă dictatorial”
- Campania electorală, cum pare să o vadă şi PNL, va consta în atacuri susţinute, pe toate liniile, la adresa lui Traian Băsescu şi PDL. Va trebui să intraţi în conflict cu oameni cu care aţi avut o relaţie bună – mă refer la domnii Seculici, Falcă, Ioţcu. Aveţi reţineri să-i atacaţi?- Dacă va fi cazul, o să critic activitatea unuia sau altuia. Dar eu prin natura mea, critic atunci când am ce să critic. Nu o să inventez situaţii, aşa cum face PSD, că nu ştiu câţi primari de la PDL vor să vină la noi, dacă ei de fapt nu vor să vină. Dar dacă este ceva de criticat, puteţi să fiţi siguri că o să critic, nu am nicio reţinere. Am şi prieteni acolo, foştii mei colegi din PLD, am găsit mulţi oameni deosebiţi, valoroşi. Dar acolo era o altă atmosferă, era orice numai libertate nu este. Unul, doi vorbesc şi toţi ceilalţi ascultă. Ori eu nu am putut niciodată să mă împac cu această soluţie, cu aceste idei. Am fost pe vremuri în Partidul Comunist şi mi-a ajuns, m-am săturat de dictatura unuia sau a altuia. - Dacă ar fi să le spuneţi oamenilor de ce nu merită votat PDL şi reprezentanţii săi, ce argumente aţi avea?- PDL la ora actuală se comportă dictatorial în judeţ, în ţară în general. Ajută doar primarii PDL, oraşele şi comunele în care au avut rezultate bune, aşa cum de la Bucureşti ajută judeţele în care au avut scor bun. Acest comportament mi se pare nelalocul lui şi discriminator faţă de cetăţeni. Dacă un primar este PNL, PSD sau UDMR, acest lucru nu ar trebui să conteze. Acest aspect chiar mă nemulţumeşte şi este un motiv pentru care aş spune că PDL prea şi-a luat-o în cap, prea se comportă dictatorial şi nu este bine.
„Vrem să facem în septembrie un Bal al tuturor liberalilor, un moment de relansare al PNL la Arad”
- Şefii liberali nu prea au ajuns la Arad. Tăriceanu nu a venit patru ani, ca primministru, nici Crin Antonescu nu a ajuns la Arad de când e preşedinte. De ce?- O să ajungă. Am vorbit cu domnul Crin Antonescu şi mi-a promis că atunci când îl voi chema, la o manifestare populară, la un eveniment, va veni de câte ori îl vom chema. Prim-vicepreşedintele Ludovic Orban, de o lună de când sunt preşedinte, vine a doua oară. Şi va mai veni. Am avut un gând când am câştigat alegerile în 2006 – să facem Balul Liberalilor, atunci vroiam Nunta Liberalilor, la care să vină toţi liberalii din judeţ. O să facem un bal, la începutul lunii septembrie, pentru toţi liberalii din judeţ, fără niciun fel de restricţie. Avem de gând să închiriem sala Expo, să îl chemăm şi pe domnul Crin Antonescu. Vrem să fie un moment de relansare a liberalismului la Arad – încetarea dezbinării. Eu cred, cu toată modestia, că la alegerile prezidenţiale Aradul va fi peste media pe ţară. - De ce credeţi că este un om aşa de special Crin Antonescu?- Chiar cred că este un om special. S-a ridicat pe propriile forţe, nu a avut nu ştiu pe cine în spate să îl ajute. Aici se aseamănă cu mine, pentru că nici eu nu am avut un prieten puternic care să mă ajute. Şi în 2006 m-am bazat doar pe muncă. Şi Crin Antonescu la fel – la alegerile pentru preşidenţia PNL a vrut, a muncit, a alergat, a vorbit cu oamenii şi a fost ales. Este un om modest, este un bun vorbitor, are toate calităţile pentru a candida pentru funcţia de preşedinte.

Sursa: Observator.info

Autor: Flavius Ghender ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro