Stire

Cazul lui Băse cu batista primarului

11.08.2009 ⋅ 0 comentarii

Vizita prezidenţială la Arăneag, la sfârşitul săptămânii trecute, a început pe zăpuşeală, a continuat cu o rupere de nori şi s-a încheiat pe soare arzător. În timp ce conspecta standurile producătorilor agricoli, înconjurat de o armată de oficialităţi, primari şi ziarişti, Traian Băsescu a asudat din greu. Cămaşa albăstruie a devenit lac de sudoare, deşi se desluşea sub ea un maiou clasic, care ar fi trebuit să reţină transpiraţia.  Ce să facem, oameni suntem cu toţii, funcţia nu te scuteşte de micile neplăceri ale vieţii... Mai interesant a fost jocul scenic al schimbării batistei cu care Băsescu îşi tampona sudoarea. Primarul Aradului, pe fază, a sesizat chinul preşedintelui. Pe undeva nu e de mirare – sunt din familie: dânsul fin, şeful statului naş. S-a grăbit să îl ajute, şi asta este, din nou, omenesc. Numai că momentul schimbării şerveţelului de hârtie umed de sudoarea prezidenţială cu o frumoasă batistuţă cu imprimeu de flori rozalii, autoritatea deja proverbială a primarului Falcă s-a manifestat din plin, de data aceasta revărsându-se asupra prefectului Bibarţ. Care prefect, începător într-ale politicii, a vrut să ia batista de la Falcă şi să  i-o întindă el lui Traian Băsescu, pe care l-a flancat permanent îndeaproape (apropo, primarului Aradului nu a fost în anturajul imediat al preşedintelui nicio clipă în faza fotografiilor şi a camerelor de filmat, existând parcă un consemn ca ei doi să nu se afişeze împreună în public). Numai că Falcă i-a arătat... arătătorul, ferm, ca să ştie prefectul Bibarţ cine este şeful şi cui i se cuvine să dea o mână de ajutor preşedintelui. Să nu creadă nimeni că dacă nu se pozează împreună, Falcă şi Băsescu nu se au bine. Se au! La o adică, pun batista împreună pe ţambal.

Sursa: Observator.info

Autor: Andrei Ando ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro