Stire

Nenumărate şcoli din judeţ au rămas abandonate din cauza nepăsării ministerului ?nvăţăm?ntului

26.08.2009 ⋅ 0 comentarii

Prin sondaj, discutăm cu primarii sau viceprimarii din diferite primării ale judeţului. Majoritatea au aceeaşi problemă: şcoli/grădiniţe în reabilitare, modernizare, extindere sau doar igienizare şi reparaţii, în funcţie de banii disponibili. Cei care au întins coarda cu proiecte depuse şi bani în aşteptare de la guvern – au trăit sau trăiesc cea mai cruntă dezamăgire; unora le crapă obrazul de ruşine în faţa celor care au lucrat şi au terminat lucrările sau sunt în curs de finalizare dar nu au fost plătiţi, banii de materiale şi lucrări consumându-se (după prima tranşă sosită de la minister) din propriul buzunar, în timp ce alţii s-au trezit cu lucrările total abandonate în prag de nou an şcolar.  Acest preambul dovedeşte dezastrul (ne)mascat în care e aruncată problema învăţământului românesc, fie că e legată de programa şcolară, de condiţiile umilitoare în care sunt puşi să înveţe copiii, creşterea alarmantă a abandonului şcolar şi nu în ultimul rând de corupţia la nivel de cadre pre(universitare), dezinteresul dascălilor privind actul educaţional, totul învârtindu-se doar în jurul banului, a salariilor (considerate mizere) totul culminând cu împovărarea familiei celui care este trimis la şcoală. Pentru că învăţământul a devenit clar o afacere în care elevul/studentul nu este privit decât prin prisma unei surse de bani, calitatea actului educaţional este extrem de scăzută.
Zerind, primar Alexandru Simandi: „Stăm cum stăm, nici bine, nici foarte rău. S-au terminat lucrările de reabilitare la şcoala generală cu clasele 1-8, investiţia din fonduri guvernamentale fiind de 4,5 miliarde lei. Am mai rămas cu ceva datorii la firma care a lucrat aici şi sperăm să primim bani în continuare, pentru că nu se poate să rămâi dator. În localitatea Iermata, reabilitarea la şcoală s-a făcut din bani de la bugetul local încă din anul 2000, în timp ce mai avem de terminat grădiniţa, încălzirea centrală, la fel şi la Zerind. Avem proiect depus pentru aceste lucrări.”
Vârfurile, primar Radu Giurgelea: „La noi s-au terminat de reabilitat şcolile, iar lucrările sunt plătite tocmai pentru că am fost pe fază şi am introdus proiectul devreme, prin 2006, când am primit şi prima tranşă de bani. Atunci mergea mai uşor. De fapt, grădiniţa şi şcoala se află în aceeaşi clădire, iar modernizările s-au făcut eşalonat, cu bani din bugetul local. Cu alte cuvinte, am pornit devreme cu aceste proiecte şi am profitat de acei ani în care aceste demersuri erau... proaspete şi mult mai băgate în seamă. Acum, din păcate e criză profundă, iar banii au devenit o himeră.”
Ususău, primar Florin Ţole: „Avem de reparat şi igienizat  un număr de 4 şcoli, câte localităţi avem. Nu am făcut proiecte pentru că nu a fost cazul, în lipsa banilor. În aceste condiţii s-au făcut reparaţii curente, igienizări, iar acum, de când am preluat mandatul de primar am iniţiat un proiect privind modernizarea şcolii din Ususău. Este adevărat că a fost zugrăvită anul trecut, dar cam atât, iar noi am primit acum pe anexa 2 suma de 230 milioane lei de la guvern prin ISJ. Am luat legătura cu cei de aici, dar mare mi-a fost mirarea să aud că banii nu mai sunt şi că au intrat în contul unei firme pe lucrări de... gletuiri şi altele, invizibile şi necunoscute nouă! Pur şi simplu aceşti bani au dispărut şi ne erau foarte necesari pentru reparaţii urgente înainte de a începe noul an şcolar”.
Târnova, viceprimar Cornel Gabor: „Comuna noastră se află în curs de finalizare cu lucrările de reabilitare pentru toate unităţile şcolare, adică toate cele 6 şcoli. Mai urmează să intre pe ultima sută de metri grădiniţa de la Dud şi cea de la Drauţ. Banii au fost daţi de la bugetul local, alocându-se suma de un miliard lei. Am făcut un proiect şi pentru ridicarea unei şcoli noi la Chier din fonduri guvernamantale şi aşteptăm un avans pentru demararea lucrărilor. Speranţele sunt însă minime pentru acest an din cauza crizei”. 
Tauţ, primar Gheorghe Pleş: „Anul acesta nu mai facem nimic pentru că nu sunt bani. La şcoala generală din Nadăş s-a finalizat reabilitarea imobilului, dar am rămas datori la firma care a făcut lucrările cu vreo 330 de milioane lei. Evident, nu noi, primăria, ci ministerul şi ISJ. Degeaba, însă, noi ne simţim foarte prost în condiţiile în care ştim cât şi cum s-a lucrat, oamenii au dat dovadă de bunăvoinţă, iar acum au rămas de căruţă cu banii... E extrem de dureros... Ba am mai şi dat prin consiliul local suma de 540 de milioane lei, rămânând ca MEC să achite diferenţa preţului investiţiei... La şcoala generală din Tauţ nu avem lucrări de reabilitare, am făcut cum am putut acum 2 ani, iar la grădiniţe condiţiile sunt bune. E foarte greu, criza pătrunde peste tot, proiectele s-au făcut dar banii de la guvern vor veni cu ţârâita sau deloc!”
Şiştarovăţ, primar Marinel Jurjescu: „Suntem cei mai săraci, probabil şi cei mai dezavantajaţi din întreg judeţul, deşi regiunea noastră este una dintre cele mai pitoreşti. În centrul de comună avem o şcoală cu clasele 1-4 şi o grădiniţă alipită pentru care am solicitat banii necesari de reparaţii, igienizări şi o cât de mică reabilitare, avându-se în vedere că şcolile din Cuveşdia, Labaşinţ şi Varniţa sunt în conservare. Practic, avem o singură şcoală şi grădiniţă unde învaţă copiii şi e firesc ca ea să fie modernă. Dar nu este! În schimb, am primit 150 de milioane lei vechi de la minister pentru executarea unor lucrări de reparaţii, izolaţie exterior la şcoală şi grădiniţă, ceva zugrăvit şi gata! Asta e toată atenţia care se dă localităţii şi copiilor ei!”
Macea, primar Ioan Mercea: „Am fost extrem de activi şi am igienizat toate şcolile şi grădiniţele pentru începerea noului an şcolar, iar banii i-am alocat de la bugetul local. Într-adevăr, am depus un proiect pentru construcţia unei noi şcoli în localitatea Sânmartin, fondurile venind de minister. Valoarea investiţiei s-a ridicat iniţial la suma de 60 de miliarde lei, apoi a scăzut la 40 de miliarde. Este absolut necesară această şcoală nouă, pentru că suntem o comună mare şi tânără, avem în ambele localităţi peste o mie de elevi, deci se impune categoric acest lucru! Deocamdată, la Sânmartin am reparat aşa cum s-a putut, clădirea este foarte veche, peste 200 de ani, iar banii pe care-i alocăm pentru reparaţii în fiecare an sunt de fapt aruncaţi în vânt! Aici trebuie să funcţioneze o şcoală nouă şi modernă!”
Sintea Mare, viceprimar Valentin Erdös: „Şcolile noastre sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar. Avem în vedere şi o extindere la şcoala cu clasele 1-8 din comună, lucrare pentru care aşteptăm finanţare de la minister. Şcolile au fost modernizate anul trecut, firmele care au contractat lucrările şi-au încasat banii, dar pentru lucrările de extindere, banii nu au mai venit de la minister. Până atunci nu se mai face nimic, totul s-a oprit fiind cantonaţi în stadiul de promisiuni.”
Socodor, primar Ioan Jura: „Cel mai dureros lucru e construcţia pe care am început-o - vizând ridicarea unei noi şcoli, moderne. Lucrarea s-a oprit din cauza neprimirii banilor de la minister; firma contractantă a sistat orice lucrare până când nu se primesc din nou bani. La nivel de primărie am făcut tot ce ne-a stat în putinţă, dar şanse să mai primim bani pentru continuarea lucrărilor nu mai sunt. Tocmai de aceea am hotărât să schimb sursa de finanţare prin anumite adăugiri şi modificări care s-au adus proiectului iniţial. Noul proiect va intra în cadrul programului Operaţional Regional de Dezvoltare Rurală şi aşa cred că vom avea mai multe şanse. În rest, e haos – peste  4000 de lucrări de reabilitare, consolidări şi construcţii noi din întreaga ţară sunt începute şi lăsate fără continuarea finanţării... Noi am primit doar 1, 470 miliarde lei, iar valoarea totală a investiţiei la care se adaugă şi noua viziune a proiectului lărgit (modernizare, reabilitare, extindere) este de un milion şi două sute de mii euro!”
Iratoşu, primar Gheorghe Lăcătuş: „Am reabilitat cu bani guvernamentali şcoala din Variaşu Mare, grădiniţa şi şcoala generală cu clasele 1-4 din Iratoşu, urmând să se mai execute reparaţii la exteriorul clădirii şcolii din Variaşu Mare şi Iratoşu, iar la grădiniţă pe interior. Avem datorii la constructori, vreo 3 miliarde lei, ştiu că e o situaţie extrem de neplăcută, oamenii au muncit şi au făcut lucrări de bună calitate, dar banii nu au venit încă de la minister... Sperăm să vină cât de curând, chiar dacă e criză, asta nu scuză cu nimic aceste sincope nejustificate, totuşi!”.

 

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R.Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro