Stire

Tichetele de sănătate sau coplata serviciilor medicale, doar din 2010

01.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Implementarea tichetelelor de sănătate care urma să fie demarată începând de azi a fost amânată pentru începutul anului viitor, însă numai dacă autorităţile vor menţine soluţia de coplată a serviciilor medicale, au precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Aceştia au declarat că „de la 1 septembrie vor fi analizate propunerile venite de la Colegiul Medicilor, de la pacienţi şi de la comisiile de experţi din minister. Legea nu este gata, încă se lucrează la ea. Tichetele de sănătate vor fi implementate, dacă se va menţine această idee, abia din 2010”. Ideea tichetelor de sănătate sau a coplăţii serviciilor medicale a fost lansată de ministrul sănătăţii în luna aprilie, prin introducerea acestora urmărindu-se înlăturarea practicii şpăgii date de pacienţi medicilor. În luna iulie s-a luat decizia potrivit căreia dacă peste 50% dintre români nu sunt de acord cu introducerea tichetelor de sănătate, această măsură să nu fie aplicată, drept pentru care s-au efectuat sandaje ce urmează a fi evaluate. Tichetele pentru sănătate vor fi aplicate în medicina primară, la medicul de familie, la medicul specialist şi în spitale, însă nu şi pentru asistenţa medicală de urgenţă. Acestea vor reprezenta o sumă de bani, în limita a cel mult 600 de lei pe an, pe care pacientul o va plăti la unităţile sanitare pentru anumite servicii medicale, inclusiv consultaţii, spitalizări, analize de laborator şi alte investigaţii. Asistenţa medicală de urgenţă, rămâne gratuite, dar dacă un pacient se prezintă la urgenţă, constatându-se că de fapt nu reprezenta o urgenţă medicală, el va trebui să plătească pentru serviciile de 20 de lei. Potrivit estimărilor Ministerului Sănătăţii, un pacient va avea, în medie, o contribuţie personală prin tichete de 350 de lei pe an. Suma reprezintă contravaloarea a circa 2 episoade de spitalizare continuă, 2 spitalizări de câte o zi, 6-8 vizite la medicul de familie, 4 vizite la medicul specialist, o vizită la domiciliu, 10 analize de laborator, o investigatie radiologică şi o investigaţie de înaltă performanţă. Persoanele asistate social, pensionarii cu mai puţin de 700 de lei pe lună, şomerii, tinerii sub 18 ani şi persoanele cu handicap nu vor plăti tichete pentru sănătate. De asemenea, intervenţiile chirurgicale şi analizele în spitale vor rămâne gratuite,  acestea fiind acoperite din contribuţiile la asigurările de sănătate. Odată cu introducerea tichetelor, programul medicului de familie la cabinet va fi de şapte ore pe zi, iar vizitele la domiciliu, vor fi acoperite parţial din fonduri publice, în condiţiile în care în prezent vizitele în afara programului de lucru sunt suportate integral de pacient.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro