Pare un tip ok, aparent, deşi o anumită dezorientare nu îi este străină. Tot aparent, vorbirea sa pare logică, dar mergând pe firul vorbirii, sincopele de judecată încep să apară. Cu alte cuvinte, omul nu pare bolnav, dar este şi trebuie ajutat, chiar dacă refuză categoric acest lucru de ani de zile.

...enormă nevoie de lumină şi căldură sufletească
Pe numele său Daniel-Marian Grenzner (42 ani) - a luat numele soţiei, cel de dinaintea căsătoriei fiind Gruia - e un bărbat firav şi trist. Adevăratele sentimente îi sunt bine ascunse în suflet (răbufnind din când în când) acolo de unde a plecat şi marea sa problemă de viaţă. Povestea încâlcită pe care o spune e plină de hăuri ce reclamă parcurgerea logică a evenimentelor din viaţa sa. De-abia după ce am stat de vorbă cu tatăl său ne-am dat seama că poveştile lui Daniel sunt legate de arzătoarea sa dorinţă de a vedea şi trăi viaţa aşa cum ne-a povestit, nicidecum aşa cum a trăit-o până acum în realitate. Să fie oare acest lucru tradus atât de crunt într-un diagnostic sec de psihiatrie?!Ne arată intrigat un certificat de handicapat în uma căruia i s-a stabilit o pensie de boală. „Acest act a fost făcut fără voia mea - spune - şi nici măcar nu primesc eu banii, ci părinţii! E incorect şi intolerabil!”. Continuă relatări cu teme disparate, care au legătură, însă, cu dorinţa sa arzătoare de a arăta în faţa lumii o altă personalitate, nicidecum cea reală, prezentă, vizibilă. „Am fost un copil sensibil şi foarte talentat la muzică şi dans. Pot dansa şi 16 ore continuu, fără să obosesc. Ştiu să cânt în mai multe limbi, muzică populară, uşoară, orice şi chiar s-au făcut CD-uri cu mine în Germania. Am cunoscut-o pe Cristhine aici, în Arad şi ne-am căsătorit în ’90, după care am plecat în Germania. Mai întâi a plecat ea cu mama ei, apoi eu. Acolo am stat împreună, am găsit şi de lucru; ni s-au născut 2 băieţi care acum au 16 şi 14 ani. După un timp nu ne-am mai înţeles din cauza soacrei care îmi făcea vodoo tot timpul. A continuat mereu cu astea, îmi făcea dureri în piept – de asta m-am şi tăiat de atâtea ori pe piept, ba am şi sărit de la balcon! – ca să termine odată! N-am mai rezistat şi ne-am despărţit.” Daniel spune că a lucrat la o fabrică de termopane şi că totul era ok, doar că a avut probleme cu întârziatul la servici din cauza soacrei. Ajuns în România s-a refugiat la părinţi în Sânpaul, a cunoscut o altă femeie cu care are de asemenea copii, dar s-a despărţit şi de ea. Tot dezastrul vieţii  sale – spune el - vine de la răul pe care i l-a făcut soacra, apoi de la părinţii care îl ameninţă mereu cu psihiatria, îi iau banii şi nu îl lasă să se desfăşoare, conform talentului său. Şi multe, multe alte frustrări. Venise la redacţie pentru că tatăl său îl dăduse afară din casă – deşi lucrează grădina - şi nu avea unde să meargă, „mai ales că din cauza certificatului de handicapat nu mă pot angaja niciunde!”
„Fiul nostru are nevoie de tratament!”Am încercat un dialog cu tatăl său, Petru Gruia care ni s-a părut un om raţional. „Sunt foarte multe de discutat. Adevărul este că problemele lui au început cam din anul 2000 în Germania. Nu s-a mai înţeles cu soţia, evident, soacra s-a luat de el, ba a şi bătut-o şi chestii din astea. Sigur că avut probleme şi la lucru, urmarea fiind că l-au dat afară. Personal cred că nu erau potriviţi ca soţi, beau amândoi, fumau şi se certau. Mai am o fiică în Germania care cunoaşte exact problemele pe care le-a avut acolo. Finalul este că a fost internat un an de zile într-un sanatoriu, după care s-a mutat la un altul unde i-a mers excelent în urma tratamentului. Eu aşa ştiu că diganosticul lui este schizofrenie. Acolo a fost tratat foarte bine, venea tot la două luni acasă, ba mai primea şi ceva bani. Dar, la un moment dat nu a mai vrut să meargă în Germania la sanatoriu, plângea când pleca de la noi. Până la urmă, n-am avut ce face şi l-am primit în spaţiu la noi şi i-am făcut buletin. Mai am doi băieţi, unul în Franţa şi altul în Arad, dar niciunul dintre copii nu este bolnav. Toţi au încercat să-l ajute şi să-l lămurească să urmeze un tratament. Este bolnav şi nu vrea să facă niciun tratament. Banii pe care-i primeşte de la handicapaţi îi luăm noi, părinţii, pentru că dacă îi dau pe mâna lui, aşa cum am mai făcut, îi bea pe toţi şi a doua zi nu are nici de ţigări! Are nevoie urgentă de internare într-un sanatoriu; ne chinuim, eu şi soţia de ani de zile cu el de când este la noi! Când a venit în ţară a dat probă de lucru, a fost luat imediat pentru că lucrează bine, dar la primul salariu s-a îmbătat şi a doua zi nu s-a mai dus la lucru! Nu are decât doi copii şi atât, în rest sunt fabulaţii!”
***Omul este total îndreptăţit în ceea ce spune, evident, lucrurile stau aşa, iar Daniel trebuie tratat. Legile medicale absurde, însă, cer ca bolnavul să-şi dea acordul pentru tratament şi internare... Cum este posibil să dai o astfel de lege atunci când omul nu este conştient de boala sa, îşi face singur rău prin chinul pe care-l trăieşte zilnic şi, totodată, îşi chinuie (inconştient) familia?! Părinţii lui Daniel sunt disperaţi. „Toată lumea ne ştie aici, în comună - de la şeful de post până la angajaţii din primărie; el ne critică, spune că suntem răi cu el, dar lumea cunoaşte realitatea. Cerem din tot sufletul ajutor şi sprijin pentru ca fiul nostru să ajungă la tratament!”.Daniel este un om inteligent, s-a recunoscut acest lucru chiar şi de către medici, tocmai de aceea are nevoie de sprijin medical pentru a putea reveni pe linia de plutire. Totodată ar scăpa şi de acele fantome negre care-i bântuie şi otrăvesc sufletul.  

Sursa: Observator.info