Copiii de azi nu mai sunt copiii de ieri, despărţindu-i o maturizare accelerată, nefirească, la fel precum dezvoltarea fizică şi psihică. Dezvoltarea impetuoasă a societăţii, progresul rapid în toate domeniile a pătruns (brutal) în cel mai fabulos loc, un spaţiu de rai, mirific, fantast, armonios, îngeresc, izvor cristalin susurând din însăşi Divinul atoatecreator: sufletul de copil. Un mare păcat al omenirii se leagă de pierderea copilăriei. Cum arată, atunci, un copil care nu mai este copil – matur(izat) înainte de vreme, cu capul plin de lucruri ce-i întunecă şi întinează cerul albastru al copilăriei – girul sănătos de a putea merge drept în viaţă şi a-i găsi un nobil scop?! Sunt cuvinte puţine care pledează pentru apărarea copilăriei de dezastru, pentru păstrarea acelei fericiri unice, îngereşti – anii care ne iluminează apoi cu raze de soare în clipele grele ale vieţii. Am gândit toate acestea în momentul în care m-am reîntâlnit cu minunata lume a îndepărtatei copilării – cunoscând întâmplător o fată frumoasă şi foarte talentată la desen: Amalia-Maria. (Felicia R.Gheorghe) Amalia, fata coborâtă din basm cu penelul de aur.La capătul unei documentări epuizante pe strada Milan Tabacovici (pe o arşiţă răvăşitoare) gazda unor vile-palate de lux, am întâlnit două fetiţe iubitoare de animale. Tocmai recuperaseră două pisicuţe ale „doamnei Anca” şi voiau cu tot dinadinsul să le readucă în mijlocul familiei. Bucuria celor de-acasă a fost mare, şi, pe lângă „stăpâna pisoilor” s-a bucurat foarte şi o fată frumoasă cu ochii verzi, grăbindu-se să-i ia în braţe şi să-i alinte, în timp ce mama pregătea de zor laptele mult visat de pisicuţele încă zăpăcite, aruncate prin mărăciniş de familia cărora fuseseră dăruite...Din vorbă în vorbă, „doamna Anca” îmi spune ca într-o doară: „am o fată tare cuminte şi care desenează toată ziua. Desenează tot ce vede sau îi place, multe personaje din desene animate dar şi idei care-i vin pe loc.”Amalia aduce desenele. Un vraf de desene colorate mi se aşează în faţă. Rămân uimită, nevenindu-mi să cred că încă mai sunt copii care ştiu să deseneze Copilăria. Frumuseţea şi lumina gândului lor curat, raza de soare, cerul albastru, floarea cu patru petale, firul de iarbă şi zeci de personaje din desenele animate ale copiilor de azi, văzute pe... Jetix sau Animax. Îmi spune câte ceva despre personajele preferate, Naruto, Andy Larkin, Prinţesa Sissi... „Ei sunt preferaţii mei, dar pot să desenez orice; mai întâi fixez bine ceea ce vreau să prind în creion, apoi fac totul din memorie, după care verific. Îmi place să desenez animale pentru că le iubesc şi merită toată atenţia noastră; apoi multă natură. Mi-a plăcut să desenez întotdeauna, dar de-abia din clasa a VI-a mi-am dat seama că nu mă mai pot despărţi de coala de desen şi de culori.” Amalia desenează în alb-negru, dar şi color, cu tempera – preferând culorile combinate. Alege însă, de fiecare dată cea mai frumoasă şi potrivită culoare, pentru că ştie să prindă - cu mână atât de sigură! - unicitatea copilăriei. Numai un copil poate să facă un soare să râdă în culori vesele, un cer pătrunzător prin albastrul său tare şi curat sau un animăluţ cu privirea inocentă şi plină de speranţă. Sentimentul pur – iată ceea ce poate surprinde în doar câteva trăsături de creion, fata aceasta cuminte cu ochii verzi, cu sufletul ca o pană de înger ce ţi se aşează în mână...
Ajutaţi copiii talentaţi, fondul inestimabil al viitoruluiMama, Anca Bacoş îi este cea mai severă profesoară. „Mă uit la fiecare desen pe care-l face şi îi spun ce îmi place şi ce nu, iar ea tace şi ascultă, apoi repotriveşte totul.” Fetiţa asta desenatoare nu este prea vorbăreaţă, dar ştie să râdă din toată inima, după care, aplecată fiind asupra colii albe, devine serioasă şi tăcută. Desenează atent şi repede, aproape fără să folosească guma de şters. E izbitor de sinceră: „la şcoală îmi plac doar geografia şi desenul!”  Învaţă bine, însă, netrecându-i vreodată prin cap să lipsească de la vreo oră.Este în pragul clasei a VIII-a şi îşi doreşte din suflet să intre la Liceul de artă „Sabin Drăgoi”. „Trebuie să dau o diferenţă din desen, nu am niciun fel de emoţii, doar să fie locuri disponibile” - spune liniştită Amalia.Are nevoie de culori multe, blocuri de desen de calitate şi mai ales, creioane negre foarte bune. Nu are niciun gând în afara acestei lumi fantastice a desenului. Familia în care trăieşte fetiţa este foarte modestă. Acest copil – fiţi siguri – poate ilustra ACUM o carte de poveşti, orice carte pentru copii. Amalia merită din plin ajutorul şi atenţia noastră. Din ce în ce mai rar găseşti copii buni şi foarte talentaţi aşa cum este această fată venită chiar din basm, din lumea inimitabilei şi irepetabilei mirifice copilării. Un merit îl au fără îndoială şi părinţii care au crescut şi educat un astfel de copil. Amalia dăruieşte cu drag, prietenelor şi colegilor, desene, fiecăruia ce-i place, ce .. comandă sau ce i se potriveşte. Aradul, în mod sigur are astfel de copii care merită ajutaţi, pentru care ar trebui să se înfiinţeze un FOND SPECIAL necesar dezvoltării talentului lor şi deschiderii perspectivelor de viitor. Un viitor luminos ce se răsfrânge, sigur - şi asupra noastră. Copiii sunt Lumina şi Puterea care şterg mizeria adunată în sufletul nostru, arătându-ne, uneori, printr-un simplu desen – Adevărul. Am primit şi eu un desen în dar - un dinozaur drăguţ şi cam supărăcios - şi îl păstrez cu onoare. Cândva, mâna acestui copil va semna tablouri şi cărţi valoroase.

Sursa: Observator.info