Stire

Raid-fulger (din nou) al poliţiei la ?Fortuna?: sute de pachete de ţigări netimbrate confiscate, ţigani zburătăciţi!

05.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Cu bişniţarii de ţigări netimbrate e la fel ca şi cu mafioţii pe care-i cunoaşte o lume întreagă dar nimeni nu se-atinge de ei. Până-ntr-o zi, bine aleasă şi îndelung stabilită. Dar până atunci pot trece zile, luni şi ani. Chiar foarte mulţi, pentru că unii au îmbătrânit în rele, pregătindu-şi însă, prevăzători, urmaşii. Capitolul poate fi extins la nivel de roman-fluviu dar în zadar, pentru că nu există legi drastice pentru infractori; dar chiar şi cu astea, aşa palide cum sunt - dacă ar fi aplicate am scăpa de multe rele şi ruşini. Iar dacă ar mai funcţiona şi opinia publică (inexistentă la noi) ai timp să mai crezi că cei 20 de ani de la revoluţie nu au trecut degeaba.
„Băieţii şi fetele” de la „Fortuna”, gruparea cea mai serioasă, compactă şi tenace din punct de vedere al vânzării ţigărilor netimbrate sunt de neoprit, chiar dacă poliţia îi prinde şi-i amendează la greu, confiscându-le marfa. Nu-i niciun bai, câştigul e prea beton ca să dea înapoi, aşa că revin cu şi mai multă râvnă a doua zi. Bruneţi şi brunete flanchează trotuarul din faţa fostei pieţe „Fortuna”, sprijinind gărduleţul ce împrejmuieşte o mică grădiniţă de bloc, ajunsă teren de depunere a ambalajelor de ţigări, scuipătoare de seminţe, loc pentru haine, gunoaie, etc. Îngustul culoar care duce pe strada Luchian, spre dreapta - e locul de odihnă al pirandelor obosite de atâta comerţ, dar şi al maşinilor în care e ascunsă marfa. De aici se vând zeci şi sute de cartuşe de ţigări de dimineaţă până seara târziu! Zilnic, de ani de zile! Oferta e destul de largă de la ţigări aspre precum - Plaza, VP International, Marble, Capital, dar şi cele mult fumate, Marlboro, Assos, Slimss, Winchester, etc. Preţurile pleacă de la 4,5 la 5,5 lei/pachet. Marfa se vinde zilnic şi bine iar riscurile sunt asumate. În general, grupul e format din vreo 20 de ţigani răsfiraţi de-a lungul trotuarului.Vineri a fost o zi proastă pentru ţiganii vânzători de ţigări netimbrate. Poliţiştii arădeni au confiscat, din nou, câteva sute de pachete de ţigări, maşina cu proviziile a luat-o din loc, iar ţiganii şi-au luat tălpăşiţa. Pentru cât timp?!   Sesizarea noastră (nu le mai ştim numărul, aşa cum nici cei de la poliţie nu mai ştiu de câte ori au descins în „Fortuna”) a avut (din nou) ecou, poliţia a descins urgent la faţa locului, zburătăcind întunecaţii, dar nu oricum, ci cu amenzi sănătoase şi marfă confiscată. Iată ce declară purtătorul de cuvânt al IPJ, insp. de poliţie Camelia Tuduce-Berar: „echipajele noastre au sancţionat de fiecare dată aceste persoane care vând ţigări netimbrate, dar problema e mult mai complexă. Din păcate, pe linie de amenzi, Finanţele execută doar persoanele juridice. Aici e problema, iar ei profită de acest lucru, fiind persoane fizice; oricâte amenzi primesc, nu le achită şi nimeni nu le face nimic! Pe de altă parte, s-au făcut numeroase raiduri şi au fost confiscate mii de cartuşe şi baxuri de ţigări. Acum marfa se ia de la free-shop-urile din Stamora jud. Timiş. S-a prins o reţea de traficanţi de ţigări netimbrate, s-au făcut verificări şi descinderi chiar şi la domiciliul celor vizaţi. Evident, întreaga marfă a fost confiscată, s-au dat amenzi grele, dar până nu se vor da legi drastice care să-i oblige pe traficanţi la plata concretă a amenzilor, ba chiar şi mai mult - ne vom confrunta zilnic cu acest aspect!”

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R.Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro