Stire

?Dăm afară oameni, nu dăm sau angajăm, plecăm acasă fără plată sau nu? - vorbe-n v?nt ale guvernanţilor care nu-şi pot hotăr? deciziile ?anti-criză?!

07.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Aşa cum ne-am obişnuit, dezbaterile pe bază de legi şi ordonanţe în parlament şi guvern sunt totdeauna sucite, se bat cap în cap, frizează absurdul sau vin prea târziu. Întreaga economie e bulversată demult. Tratamentul găsit de cei de la conducerea ţării acum doare şi mai tare. Chiar dacă unele unităţi economice nu simt încă fiorul de gheaţă al nenorocirii – care, oricum, nu de la noi se trage şi nici de la vreo altă ţărişoară amărâtă – oamenii sunt daţi afară din servicii, fără discernământ, aruncaţi direct în stradă sau în grija celor care se ocupă de şomaj. Dar şi aici sunt probleme, pentru că e vorba de bani... Şi-atunci?! Deocamdată aşa văd „aleşii” noştri traversarea şi ieşirea (dacă o fi vreodată la noi) din criză: disponibilizarea  salariaţilor, reducerea şi blocarea posturilor, ba chiar şi obligarea la concediu fără plată a bugetarilor pentru o perioadă. Cel puţin acestea sunt măsurile anti-criză pe care guvernul le tot meliţă de ceva vreme încoace, dar, în afara pierderii locurilor de muncă, altceva nu s-a mai întâmplat. Deocamdată.
Felicia R.Gheorghe
Ca de obicei, legătura noastră cu judeţul este fierbinte,  motiv pentru care suntem interesaţi de „temperatura” din primării, în sensul eventualităţii disponibilizării de personal. Primarii oraşelor arădene au fost la post şi au răspuns la obiect, absolut liniştiţi.Sperietoarea crizei i-a imunizat oarecum, fiecare ştie ce are de făcut, mai ales că în aproximativ peste 90 la sută din primării, personalul este redus la nivelul minim de funcţionare. Criza, deci, nu se scoate cu doi-trei amărâţi de funcţionari daţi afară, ci are cu totul alt ac de cojoacele grele ale celor care încă au în mâini zarurile ce decid soarta lumii.
Gheorghe Burdan, primar Chişineu-Criş: „Nu s-a primit nimic de la guvern, nu am primit nicio hârtie prin care să fim înştiinţaţi despre măsurile de disponibilizare de personal. Nici în legătură cu acele 10  zile de concediu fără plată nu ştim încă nimic. Sunt discuţii la nivel de guvern încă nefinalizate, deci  nu e cazul să ne agităm degeaba. Unii chiar trăiesc pe altă lume, iar noi nu ne vedem capul de treabă. Dar dacă va veni o lege clară, un act normativ, noi ne supunem acesteia, evident. Pe de altă parte, oraşul Chişineu-Criş are probabil cei mai puternici investitori. Atunci nu este normal să fim catalogaţi în continuare ca localitate de rangul III ca pe vremea lui Petre Roman. Adică dacă munceşti şi ai multe unităţi economice, investitori eşti cumva pe la coadă, iar cei care nu fac nimic, doar se-nmulţesc sau lucrează pe câmp sunt consideraţi de rangul II?!”Petru Miloacă, viceprimar Curtici: „Noi nu avem personal excedentar la primărie, aşa cum sunt oraşe din judeţ. Dimpotrivă, avem destule posturi vacante care ar putea fi ocupate dacă nu s-ar fi blocat cu ordonanţa din decembrie, anul trecut. Nu există pentru aşa-zisele disponibilizări de personal din primării încă nicio bază legală, iar la noi nu e cazul. Acele zile de concediu fără plată, de asemenea, dacă vom primi ceva la mână, ne vom conforma. Până atunci suntem pe linia de plutire, avem un buget echilibrat pe care încercăm să-l păstrăm aşa până a sfârşitul anului. Că se zvonesc tot felul de lucruri, e cu totul altceva, iar pe noi nu ne interesează decât dacă e ceva concret şi pe lege.”
Nicolae Mehelean, primar Ineu: „Nu pot comenta asupra unui lucru inexistent. Să apară legea cu privire la aceste disponibilizări, să vedem ce este de făcut, la fel şi cu acele zile de concediu neplătite şi apoi vom vedea ce vom face. Deocamdată noi am fost singurii din judeţ care, începând cu 1 ianuarie 2009 am redus salariile personalului din primărie cu 32 la sută, tocmai din spirit de economie şi pentru ca să avem un buget solid. Dacă vine o ordonanaţă de  guvern, discutăm altfel şi numai pe baza realităţii din primărie, sub toate aspectele!” 
Marius Jurcă, primar Lipova: „Eu sunt în concediu, dar aş fi ştiut dacă ar fi venit ceva de la guvern. Nu am primit nimic oficial, deci încă nu putem hotărî nimic în niciun sens. Cu acele zile fără plată, evident, dacă e lege, toată lumea se va supune acesteia. Totul se va face, însă, în funcţie de organigramă şi de bugetul pe care-l avem!”Vasile Ciceac, primar Nădlac: „Deocamdată, atât în privinţa disponibilizărilor, cât şi în cea a zilelor de concediu neplătit- totul este la nivel de dezbateri în guvern. Personalul nostru administrativ este sub normă ca număr de angajaţi ai unei primării, deci nu avem oameni de dat afară. Aparatul primăriei este bine structurat – este o problemă pe care deja am gândit-o mai demult, deci nu avem probleme cu asta. Dacă vine un ordin guvernamental cu privire la cele 10 zile neplătite, ne conformăm toţi, legea e lege!”
Miodrag Stanoiov, viceprimar Pecica: „Nici vorbă de disponibilizări de personal din cadrul primăriei. Doar anul trecut în iarnă s-a dat acea ordonanţă de blocare a posturilor prin care cele vacante nu mai puteau fi ocupate, deoarece s-au oprit orice fel de angajări de personal. Din primăria noastră au plecat 3 persoane prin lichidare, acele posturi au rămas libere, dar nu am angajat pe nimeni. Privitor la zilele neplătite despre care se discută la Bucureşti – privind bugetarii – dacă apare ordonanţa, atunci va trebui să o respectăm. Nu intenţionăm să dăm afară pe nimeni, dimpotrivă, am avea nevoie de personal. Noi nu am cerut subvenţii de la guvern pentru diferite trebuinţe, nici măcar pentru salarii, aşa că ne descurcăm satisfăcător, fără să ne plângem”.
Iosif Retter, primar Pâncota: „N-avem, deocamdată, nicio treabă cu disponibilizările de personal. Noi funcţionăm cu numărul de angajaţi pe jumătate cât ar trebui, aşa că legea – care încă nu s-a dat  - nu are obiect în cazul nostru. Nici de cele 10 zile de concediu fără plată nu s-a auzit încă nimic, totul e încă la nivel de discuţii, dezbateri, propuneri. Am avut grijă să avem bugetul echilibrat şi să nu ajungem la fundul sacului, de aceea stăm destul de liniştiţi.”   Viorel Enache, primar Sântana: „Noi am gândit bine organigrama de funcţionare a primăriei, deci nu este nevoie de nicio schimbare de ordin drastic, în sensul disponibilizării unor oameni. Fiecare este la locul potrivit şi chiar sunt şi posturi vacante neocupate din cauza blocării posibilităţii de angajare. Atât timp cât suntem încadraţi într-un program, am făcut economii iar bugetul este bine gospodărit, atât timp cât sunt bani de salarii şi nu sunt probleme, nu e cazul să ne gândim la astfel de lucruri. Dacă va veni o ordonanţă pentru acele zile neplătite, ne vom conforma.”
Gheorghe Feieş, primar Sebiş: „Nu s-a primit nimic oficial legat de disponibilizările de personal sau cu acele 10 zile de concediu neplătit. Dacă vine ceva oficial, atunci vom vedea ce este de făcut. Dar eu spun altceva: nu faptul că dai doi-trei oameni afară îţi rezolvă criza! Cu acei bani amărâţi nu faci nimic. Nu ei sunt cei care au stârnit acest hău financiar, fiţi siguri. Ar fi neapărat nevoie, însă, de bani pentru investiţii. Scrieţi cum vă spun: guvernul trebuie să ia măsuri drastice dacă vrea să iasă la lumină: mai întâi să scoată PSD de la guvernare, apoi clientela politică PSD, după care ar fi necesar un congres al tuturor primarilor din România la care să participe guvernanţi şi parlamentari, tocmai pentru a vedea exact care sunt problemele în ţară, particularizate pe fiecare zonă. Din păcate, asociaţiile primarilor de oraş şi alte asemenea asociaţii au fost conduse aproape numai de liberali şi cu asta m-aţi înţeles. PD-L trebuie să ajute primarii aflaţi în barca sa, tocmai pentru că timp de trei ani cei care au fost la putere nu au dat niciun ban în aceste primării!”
Emil Otlăcan, primar comuna Fântânele: „Aşteptăm mult trâmbiţatul pachet de legi – ca să vedem odată ce trebuie făcut. Am mai spus odată, în primăria noastră sunt destule posturi vacante care ar fi trebuit ocupate pentru că este nevoie. Ne lipseşte un arhitect, oamenii trebuie să se ducă pentru o simplă hârtie până la Arad; un consilier juridic pentru că avem multe probleme pe acest domeniu, un post pentru audit intern. Dacă va veni ceva concret de la Bucureşti şi cu privire la acele 10 zile de concediu neplătit, ne vom conforma toţi, până la unul!”
Terentie Condea, primar comuna Moneasa: „Să vină legea, ordonanţa, ce-o fi - şi atunci vom vedea. Primăria noastră are puţin personal, astfel că avem nevoie de oameni, nicidecum să-i dăm afară. Noi, deci, vom face angajări în momentul în care se vor debloca posturile. Avem nevoie urgentă de un jurist – sunt foarte multe probleme de ordin juridic – de un consilier personal, de personal pentru situaţii de urgenţă. Totul se va face, însă, în funcţie de buget. Până una alta, nu se ştie nimic. Când va veni legea, negru pe alb – ne conformăm!”

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro