Stire

Şase luni p?nă la deschiderea primului mall al Aradului ? Arcadom Atrium Center!

07.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Arcadom Atrium Center, primul mall al Aradului, avansează rapid spre deschiderea oficială. Chiar ieri, mai multe echipe de muncitori lucrau la construcţia monumentală. Cupolele mallului au fost aşezate, dar sunt uşor mascate de clădirea autogării, iar dinspre gară sunt mascate de blocul cu patru etaje din imediata sa vecinătate. Parcarea subterană cu capacitatea de o mie de locuri este deja şi ea aproape gata, iar o parte din geamuri au fost montate, ca şi instalaţia de aerisire.  Dacă este să ne încredem în afişul postat pe peretele exterior, 70% dintre spaţiile centrului comercial au fost deja închiriate. Preţurile sunt comparabile cu cele ale centrelor comerciale arădene, şi potrivit informaţiilor noastre se învârt în jurul valorii de 15-30 de euro metrul pătrat, în funcţie de poziţionarea spaţiului comercial. Pentru comparaţie, mallul va fi structurat pe trei etaje, va avea 150 de magazine şi peste 67 de mii de metri pătraţi (din care 29 500 metri pătraţi spaţii pentru cumpărături).Construcţia Atrium Center a început mai târziu decât al mallului concurent de pe stadionul Strungul, dar în timp ce acela a pierdut serios din elan, Atrium a continuat să se dezvolte. Cu câteva luni înainte de deschidere (preconizată pentru luna martie a anului viitor), se cunosc deja magazinele care vor constitui pilonii mallului: magazinul alimentar Billa, magazinul de electronice şi electrocasnice Altex, dar şi branduri ca New Yorker, Sephora, C&A, Diverta, Benvenuti, Jolidon, Adidas, Gatta, Leonardo, Cozacone, Librăria Cărtureşti, Orsay, Cavaliere, Yves Rocher.La etajul al doilea al mallului se construieşte un complex de cinematografe, cu zece săli de proiecţie. Este vorba de Cinema City, în jurul căruia se amenajează segmentul de alimentaţie publică şi cel de divertisment pentru copii.Până la deschiderea mallului Atrium Center a rămas mai puţin de jumătate de an. Cei care trec pe Calea Aurel Vlaicu îl văd deja conturat şi într-o fază avansată de execuţie, un adevărat pol zonal de atracţie.

Sursa: Observator.info

Autor: Andrei Ando ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro