Stire

Gala de Operă ?n aer liber a atras aseară peste 1500 de arădeni melomani

07.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Ieri seară, melomanii din Arad au putut asculta selecţii din opere italiene clasice, în cadrul Galei de Operă „Open air”, din Parcul Reconcilierii. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale acestui an s-a consumat ieri în aplauzele a câtorva sute de spectatori. Succesul a fost atât de mare, încât nu mai aveai loc să scapi un ac în Parcul Reconcilierii, unde s-au putut auzi arii din Giuseppe Verdi – Rigoletto, Don Carlos; Giacomo Puccini – La Boheme, Turandot; Gaetano Donzetti – Fiica regimentului, Lucia di Lammermoor. Deşi toţi cei patru solişti aduşi la Arad de directoarea Filarmonicii, Rodica Tălmaciu, sunt de clasă europeană, totuşi vedeta serii a fost Cosmin Ifrim, pentru că deşi cântă în cele mai mari săli de operă din Europa, este din judeţul nostru şi nu a uitat de asta nicio clipă. Oricând are câteva zile libere, se întoarce acasă, la Ineu, să fie cu familia sa! Trebuie să recunoaştem că un astfel de ataşament faţă de locurile de baştină este rar întâlnit la artiştii consacraţi. Cosmin  Ifrim s-a născut la Ineu şi a studiat canto la Academia de Muzică din Cluj. După câştigarea unor concursuri importante, a primit  în  anul 2000 un angajament  la Staatsoper din Viena. După opt ani de experienţă pe  renumita scenă vieneză, Cosmin  Ifrim  şi-a început  în stagiunea 2008 - 2009 cariera  de artist liber profesionist.  Solişti cu experienţă internaţională au încântat Aradul Irina Iordăchescu s-a născut la Bucureşti şi a studiat  arta cântului cu Maria Slatinaru şi cu tatăl său, Dan Iordăchescu. Este câştigătoarea a numeroase concursuri  naţionale şi internaţionale de canto. În anul 2000 şi-a înregistrat debutul la Opera Naţională din Bucureşti, în rolul Paminei din Flautul fermecat. În anul următor şi-a înscris  şi debutul italian, la Teatro Dante Alighieri din Ravenna, în rolul Giuliettei din I Capuleti e I Montechi  de Bellini.  Tot în 2001 a  debutat la Scala din Milano, sub bagheta lui Riccardo Muti, într-un program  prezentat  ulterior într-un turneu în ţările de Est. Tot pe scena de la Scala a debutat în 2007, în  Teneke de Fabio Vacchi. Din 2005 este angajată la Opera Naţională din Bucureşti,  unde a cântat  rolurile Lucia di Lammermoor, Gilda, Norina, Musetta, Susanna, Fiordiligi, Valencienne. Irina Iordăchescu a concertat pe scene renumite, precum Carnegie Hall din New York  şi Las Palmas.După studii la Academia de muzică din Cluj şi o bogată experienţă pe scena Ansamblurilor de operă din Cluj şi Constanţa, mezzosoprana Mihaela Ungureanu devine în 1995 solista Operei de Stat din Viena. Pe cea mai importantă scenă a metropolei a apărut pe afişele spectacolelor  Oedip, Vecerniile siciliene, Wilhelm Tell, Romeo şi Julieta, Olandezul zburător, Bal mascat, Rigoletto, Wozzeck, Evgheni Oneghin, Mefistofele, Walkiria, Parsifal,  Amurgul zeilor.A conlucrat cu nume mari ale baghetei precum Roberto R. Brignolli,  Michael Gielent, Claudio Abbado, Fabio Luisi, Peter Schneider, Marcello Viotti, Seiji Ozawa şi cu regizori de acelaşi rang: F. Götz, H. Wernicke, D. Pountney.Mihaela Ungureanu se bucură de titlul de invitat permanent pe scenele teatrelor de operă de la Karlsruhe, München şi Berlin. Şi-a multiplicat succesele în programe camerale  sau de concert,  în locuri precum Sala mare de la Musikverein, Centrul Schönberg, Opera din Dijon, Festivalurile de la Gmunden şi Linz sau Radiodifuziunea din Köln. Pe scena de la Volksoper a debutat în 1995, în Fenena (Nabucco),  numărând printre succesele ultimelor stagiuni  roluri din Madama Butterfly (Suzuki) şiVoievodul ţiganilor (Czipra).Mihaela Ungureanu a realizat turnee în Italia, Olanda, Luxemburg, Germania, Franţa, Japonia.Cosmin  Ifrim s-a născut la Ineu şi a studiat canto la Academia de Muzică din Cluj. După câştigarea unor concursuri importante, a primit  în  anul 2000 un angajament la Staatsoper din Viena. Pentru rolul Squeak din Billy Budd de Bejamin Britten i-a fost decernată medalia Eberhard Wächter. Recunoaşterea pe scena “Primei Case de pe Ring” i-a adus-o realizarea din 2003 a  rolului lui Fenton din opera Falstaff de Verdi, succese similare fiind considerate partiturile Rinuccio (Gianni Schicchi), Fischer (Wilhelm Tell) şi Beppe (Paiaţe).   După opt ani de experienţă pe  renumita scenă vieneză, Cosmin  Ifrim şi-a început în stagiunea 2008 - 2009 cariera  de artist liber profesionist. A  interpretat recent rolul lui Alfredo din La Traviata, într-o producţie nouă a lui Hugo de Ana la Maribor şi în luna mai  a acestui an, rolul lui Tonio din Fiica regimentului, la Bilbao.Ventseslav Anastasov s-a născut la Ruse (Bulgaria) şi a studiat la Academia de Muzica Pancho Vladigerov din Sofia. A debutat pe scena Teatrului de Stat din Ruse în 1995. Primele partituri interpretate  au fost rolurile Belcore din Elixirul dragostei şi Figaro din Bărbierul din Sevilla. Au urmat Sharpless, Marcello, Malatesta, iar în 2005 a strălucit în rolul titular al operei Don Giovanni de Mozart. O evoluţie înspre registrul de bariton dramatic l-a determinat pe artist să abordeze începând cu  anul 2006 roluri  precum Amonasro (Nabucco), Luna (Trubadurul) şi Ezio (Attila). În 2007 şi 2008  a cântat  rolul  lui  Escamillo (Carmen) sub conducerea muzicală a lui Lorin Maazel şi  Mandarinul din Turandot sub bagheta lui Zubin Mehta. A cântat  la Valencia alături de Placido Domingo în Iphigenia în Taurida de Gluck şi a interpretat recent rolul lui Sancho Panza din Don Quichote la Sofia.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro