Stire

Braconier prins cu arme, v?nat, dar... fără permis de conducere auto!

10.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Poliţiştii arădeni au urmărit în trafic un bărbat care urcase la volan, fără sa aibă carnet de conducere. În maşină, oamenii legii au descoperit 70 de kg de carne de cerb carpatin şi porc mistreţ şi un adevărat arsenal pentru vânătoare - o armă artizanală  cu amortizor, lunetă cu fascicul, un cuţit tip macetă şi 77 de cartuşe. 

Poliţiştii din Chereluş l-au recunoscut imediat pe şoferul maşinii. Ştiau că nu are permis de conducere, aşa că au pornit în urmărirea lui şi l-au oprit în trafic. Maşina era plină de arme şi carne de vânat. „În portbagajul maşinii au fost descoperită carne de vânat, de cerb carpatin şi mistreţ, pulpa de mistreţ era deja pârjolită, cantitatea totală fiind de 70 kg” spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Camelia Tuduce.Arădeanul a declarat că a găsit carnea de vânat abandonată pe marginea unui râu. Va trebui însă să dea multe alte explicaţii poliţiştilor.„Bărbatul urcase la volan fără permis de conducere. Este cercetat pentru că a condus pe drumurile publice o maşină, fără să aibă permis, pentru braconaj şi deţinere ilegală de arme” a declarat Camelia Tuduce.Armele bărbatului au fost confiscate. El este cercetat în stare de libertate însă poliţiştii vor cere arestarea lui preventivă.

Sursa: Observator.info

Autor: (F.G.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro