Stire

Liberalii nu negociază intrarea la guvernare p?nă după alegeri

10.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Liberalii nu au de gând să-şi negocieze poziţii în Guvern sau în instituţiile deconcentrate judeţene, cel puţin până primul tur al alegerilor prezidenţiale. La nivel de zvon se vorbeşte că democrat-liberalii ar insista foarte mult pe lângă foştii parteneri din Alianţa D.A. să vină alături de ei la guvernare şi să îi debarce astfel pe social-democraţi. Secretarul coordonator al PNL Arad, Călin Abrudan, spune că în ciuda zvonurilor, „nu va fi nicio discuţie între PNL şi PDL până după alegeri, atât la nivel naţional cât şi la nivel local”. Abrudan spune că liberalii aşteaptă rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale, urmând ca apoi să negocieze o eventuală participare la guvernare în funcţie de performanţa candidatului Crin Antonescu. „Chiar dacă nu vom mai avea şanse să câştigăm, oricum cred că vom obţine un scor foarte bun  care să ne perimtă apoi să negociem de pe poziţii bune”, ne-a explicat în continuare Abrudan. Secretarul PNL este însă încrezător că Antonescu va ajunge în turul doi, moment în care vor putea negocia de pe poziţii mult mai avantajoase intrarea într-un nou Guvern.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro