Stire

Hectare de vegetaţie incendiate la S?npaul

15.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Proprietarul unui teren afectat de un incendiu izbucnit în weekend la Sânpaul este gata să se adreseze poliţiei pentru a-şi recupera pagubele. Bărbatul povesteşte că incendiul a pornit în cursul zilei de sâmbătă şi presupune că vinovată pentru dezastrul produs  este o firmă aflată în apropierea terenului între localităţile Sânpaul şi Iratoş a cărei reprezentanţi ar fi dat foc cu intenţia de a-şi curăţa propriile terenuri. Doar că focul a devenit de necontrolat şi s-a extins pe pământul bărbatului arzând stuful şi animalele care se aflau acolo. Acesta spune că „ aveam stuf pe care intenţionam să-l valorific, dar s-a ales cenuşa de el. Focul a ars şi animalele care se aflau pe terenul meu, în plus a fost afectată şi o baltă pe care o am tot în acelaşi loc.” Sâmbătă seara pompierii voluntari au intervenit pentru a potoli flăcările şi au şi reuşit însă proprietarul terenului spune că „ieri (n.r. duminică) focul a reizbucnit şi se îndrepta ameninţător spre sat. Am chemat din nou pompierii şi au venit şi cei de la Arad pentru ca incendiul să nu ia amploare.” Într-adevăr pompierii din cadrul Detaşamentului Arad au intervenit mai bine de o oră reuşind să stingă focul de tot. Flăcările au distrus aproximativ două hectare de vegetaţie, iar din primele cercetări rezultă că incendiul a fost provocat de o ţigară aruncată la întâmplare. Proprietarul terenului afectat nu crede acest lucru şi fiind sigur că firma respectivă este implicată în incident este hotărât să depună plângere la poliţie pentru a-şi recupera pagubele.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro