Stire

Moneasa are un hotel nou: Panoramic

16.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Un nou hotel aşteaptă clienţii, de luni, la Moneasa. Este vorba despre Hotel Panoramic, construit la baza pârtiei de schi. Proprietar este familia Edeleni, care şi-a propus ca din această iarnă să şi refacă pârtia. Ea a fost deja nivelată şi aici vor avea loc şi cursuri de schi pentru începători.Hotelul are două etaje, la fiecare nivel 12 camere şi câte un apartament. Sala de mese de la parter este în nuanţe roşii, iar de pe terasa ai vedere panoramică asupra staţiunii şi a munţilor din jur. Pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus, preţul de pornire va fi de 120 de lei pe noapte. Unul dintre apartamente a fost deja închiriat pe termen lung, iar la sfârşitul lunii hotelul este rezervat în întregime pentru un seminar.„Am făcut eforturi foarte mari să finalizăm acest proiect, la care a muncit întreaga familie. Băieţii mei au pus gresia pe trepte, tot ei sunt şi autorii tablourilor din restaurant. Şi nu ne vom opri aici, pentru că avem ambiţia să realizăm la Panoramic un punct de atracţie a staţiunii. Avem parcare privată, avem pârtie de schi, dorim să intrăm şi într-un circuit internaţional. Moneasa are un mare potenţial şi vrem să ajutăm şi noi la valorificarea sa”, ne-a declarat proprietarul hotelului, Edeleni Coloman, fost consilier local în perioada când ocupa funcţia de director al societăţii de Gospodărire Comunală.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro